Alexandru Slusari: R. Moldova riscă să achite milioane de euro despăgubiri pentru abrogarea legii privind obținerea cetățeniei prin investiție
-
24 Iulie 2020 14:59
Republica Moldova riscă să achite milioane de euro despăgubiri pentru abrogarea legii privind obținerea cetățeniei prin investiție, atenționează vicepreședintele Parlamentului din partea Platformei DA, Alexandru Slusari.
El spune că după anularea firească a programului acordării cetățeniei contra cost, compania din Dubai prin care era realizat acest proces, cere de la Rep. Moldova aproape 2,5 milioane de euro în calitate de pretinse cheltuieli de promovare după formula, prevăzută în contract.
Republica Moldova ar risca să achite acestei firme conform prevederilor contractului și niște venituri ratate în valoarea deocamdată necunoscută, susține parlamentarul. Alexandru Slusari cere implicarea Procuraturii în acest caz.
Legea privind acordarea cetățeniei R. Moldova prin investiție a fost abrogată în luna iunie. Autorii inițiativei au motivat-o prin faptul că legea a fost aprobată netransparent și poate avea consecințe dezastruoase pentru securitatea Republicii Moldova, deoarece de cetățenie ar putea beneficia persoane cu trecut dubios din alte state.