Alexandru Slusari: Igor Dodon nu vrea anularea „legii miliardului”, așa cum a promis. Ne așteaptă o manipulare financiară
-
05 Februarie 2020 10:17
Vicepreședintele Parlamentului, deputatul fracțiunii Platformei DA, Alexandru Slusari susține că președintele Igor Dodon nu vrea anularea „legii miliardului”, nu este acceptată ideea de a introduce un moratoriu asupra acestei legi și nici propunerea de a micșora dobânda.
„Cunosc care este planul lui electoral cu „legea miliardului”. Urmează un mișmaș cu modificarea Legii cu privire la Banca Națională, care ar permite ca BNM să achite o parte din profit în buget. Încă nu este clar a căta parte. Nu intru în toate detalii tehnice, dar, vorbind mai simplu, ne așteaptă o manipulare financiară. Adică, noi vom continua să achităm din bugetul de stat sume duble furate de la noi. În perspectiva, aceste sume anual vor depăși un MILIARD de lei, iar Banca Națională ar întoarce în buget o parte din venitul net. De exemplu, pentru anul 2019, după calcule mele, suma achitată nu va depăși 250 milioane lei”, a precizat Alexandru Slusari.
Amintim că în urma fraudei bancare, Guvernul a decis să acorde garanții financiare în sumă de peste 14 miliarde de lei pentru a acoperi prejudiciul. Ulterior, statul a convertit suma în datorie publică, cetățenii fiind obligați să achite în vederea rambursării garanțiilor respective, legea adoptată fiind numită „legea miliardului”.
Igor Dodon a promis în campania prezidențială din 2016 că „legea miliardului” va fi anulată.