Alexandru Flenchea: Noi trebuie să fim gata pentru a ne integra în aranjamentul postbelic

  • 18 Martie 2022 18:15
Alexandru Flenchea: Noi trebuie să fim gata pentru a ne integra în aranjamentul postbelic

În toiul războiului, când realitățile se constituie sub influența logicii de război, a performanțelor sau înfrângerilor militare, declarațiile politice sau lipsa lor nu au capacitatea de a schimba ceva. Este opinia lui Alexandru Flenchea, ex-vicepremier pentru reintegrare, director al Asociației „Inițiativa pentru Pace”, în cadrul dezbaterii publice la tema „Consiliul Europei a recunoscut Transnistria drept zonă de ocupație rusească. Ce oportunități sau riscuri noi deschide aceasta pentru reintegrarea Republicii Moldova?”, care a avut loc la Agenția de presă IPN.

Opinia expertului se referă și la recenta rezoluție a APCE care califică raioanele din stânga Nistrului drept teritoriu ocupat de Federația Rusă, care nu poate fi considerat un factor salvator împotriva unei eventuale extindere a ocupației („eliberare”, „operațiune specială” etc.), în cazul când Kievul este înfrânt.

Cât privește o eventuală implicare mai mare a societății în stabilirea căilor de gestionare a subiectului de reintegrare a țării, expertul a proiectat actuala polemică dintre experți pe dispozițiile existente în societate: „În cadrul acestei dezbateri, în unele chestiuni am avut aceeași părere, în altele a fost doi la unu sau chiar fiecare cu părerea lui. S-au spus multe și fiecare dintre noi a mai aflat o opinie”.

Fostul vicepremier consideră că războiul ruso-ucrainean a răsturnat arhitectura existentă a eforturilor de reîntregire a țării. „Revin la ideea pe care am mai spus-o: că tot ce s-a făcut timp de treizeci de ani, de trei săptămâni deja nu mai funcționează. Republica Moldova trebuie să-și regândească paradigma de securitate și de supraviețuire ca stat și neam...”.

Chiar dacă atât politicienii, cât și societatea s-au pronunțat, începând cu 2005 în favoarea integrării europene, care, deși nu cuprinde componenta militară, conține un vector clar de dezvoltare, expertul consideră că „trebuie să fie inițiat un dialog în care să ne mișcăm repede pentru a redefini cum supraviețuim acestui război și, mai important, cum ne integrăm în lumea de după război”. În această eventuală preocupare, expertul le atribuie un rol primordial liderilor politici, „din simplul motiv că au în mâini pârghiile și influența necesară. Sună banal, dar acesta trebuie să fie un dialog larg, cu implicarea societății civile, a grupurilor de interese regionale”.

Fostul decizionar consideră că în prezent are loc un proces de remodelare a lumii și crede că scenariul unei noi „cortine de fier” pe continentul european este unul realist. „Sunt înspăimântat de această perspectivă. Că se va trage la est de Republica Moldova, la Nistru sau pe Prut, toate scenariile, în viziunea mea, sunt foarte proaste. Oricare ar fi, noi trebuie să fim gata pentru a ne integra în aranjamentul postbelic. Dacă nu anticipăm evenimentele și nu punem pe masa marilor jucători viziunea noastră asupra lucrurilor... E cazul să facem aceasta acum, când suntem în atenția liderilor mondiali, care ne ascultă și vor să înțeleagă ce vrea Republica Moldova. Nu trebuie să așteptăm până va fi reîmpărțită lumea, trebuie să știm ce vrem: să nu încercăm să ghicim de care parte a zidului ne va arunca soarta. Aceasta ar fi o „strategie” total greșită”.

Dezbaterea publică la tema „APCE a recunoscut Transnistria drept zonă de ocupație rusească. Ce oportunități sau riscuri noi deschide aceasta pentru reintegrarea Republicii Moldova?”, organizată de IPN, a fost ediția a 230-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
-3,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău