Alexandru Arseni: Unica soluție naturală este ReUNIFICAREA, nu teritorială, nu națională, dar în aspect juridic!
-
28 Mai 2022 12:45
ORA cu Personalitate | Invitat Alexandru Arseni - profesor universitar, doctor habilitat în drept constituțional, deputat în Parlamentul de prima legislatură (1990-1994), semnatar al Declarației de Independență, Cavaler al Ordinului de Onoare și al Ordinului Republicii
Profesorul universitar doctorul habilitat în drept constituțional și semnatar al Declarației de Independență, Alexandru Arseni a declarat în emisiunea Ora cu Personalitate de la Radio Chișinău că unica soluție naturală în actuala situație geopolitică, este ReUNIFICAREA, nu teritorială, nu națională, dar în aspect jurudic cu România. Patru raioane - Soroca, Ungheni, Călărași, Orhei au preluat Apelul adresat conducerilor de vârf de la București și Chișinău “pentru a identifica și demara cât mai curând posibil o formulă pașnică extraordinară de reîntregire a celor două state românești, de unificare a națiunii române de pe ambele maluri ale Prutului prin (Re)UNIREA Basarabiei/Republicii Moldova cu România” și îl distribuie cetățenilor, a afirmat Alexandru Arseni. Potrivit lui, Apelul va fi inclus pe ordinea de zi a consiliilor raionale cu hotărârea: „aderăm și solicităm!”.
Amintim că 85 de foști deputați din Parlamentul Independenței (1990-1994) împreună cu personalitățile marcante ale Mișcării de Renaștere Națională (printre care se numără și Eugen Doga), au adresat conducerilor de vârf de la București și Chișinău un Apel “pentru a identifica și demara cât mai curând posibil o formulă pașnică extraordinară de reîntregire a celor două state românești, de unificare a națiunii române de pe ambele maluri ale Prutului prin (Re)UNIREA Basarabiei/Republicii Moldova cu România”. Apelul a fost expediat pe 22 aprilie concomitent în adresa Președintelui României, Klaus Iohannis, Comandantul Forțelor Armate, Președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării, președinților Senatului, Florin Cîțu, și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, premierului Nicolae Ciucă, dar și în adresa Maiei Sandu, Președintele Republicii Moldova, Comandantul Suprem al Forțelor Armate, Președintele Consiliului Suprem de Securitate, lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova și premierului Natalia Gavrilița.
Semnatarii apelului pornesc de la „dreptul înnăscut, natural, legal și legitim al unității naționale”, dar și de la pericolul tot mai evident al „războiului sângeros declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și ororile comise de trupele ruse asupra orașelor și populației civile ucrainene”, care se lasă cu efecte tot mai devastatoare asupra ucrainenilor, dar pun în gardă întreg continentul european și chiar lumea civilizată.