Alexandr Stoianoglo, despre excluderea sa din CSP: Este o fărădelege
-
23 August 2021 14:27
Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, consideră că excluderea sa și a procurorului Găgăuziei din componența Consiliului Superior al Procurorilor se face intenționat. Potrivit lui, odată cu această decizie, Consiliul va deveni unul politizat, care va promova agenda politică și nu pe cea a Procuraturii. Declarațiile au fost făcute astăzi, 23 august, de către Alexandr Stoianoglo, într-o conferință de presă, transmite IPN.
„Ceea ce s-a făcut este o fărădelege totală. Politicienii nu au dreptul să se implice. Adică, procurorul general rămâne în componența Consiliului Suprem al Magistraturii, dar este exclus din Consiliul Superior al Procurorilor? Unde este logica, raționamentul? În toată lumea, procurorul general este parte a Consiliului Superior al Procurorilor. Mai mult ca atât, conform Constituției, în CSP procurorii trebuie să fie în majoritate. Iar propunerea de a exclude procurorul generat și procurorul Găgăuziei a fost făcută special pentru a micșora numărului de procurori în CSP”, a menționat Alexandr Stoianoglo.