Alexandr Stoianoglo | Anul 2021 va fi unul determinant în dosarul jafului bancar din 2014 și va fi prezentat deznodământul întregii scheme

  • 01 Decembrie 2020 11:13
Alexandr Stoianoglo | Anul 2021 va fi unul determinant în dosarul jafului bancar din 2014 și va fi prezentat deznodământul întregii scheme

Anul 2021 va fi unul determinant în dosarul jafului bancar din 2014 și va fi prezentat deznodământul întregii scheme, a declarat procurorul general Alexandr Stoianoglo într-o conferință de presă de totalizare a unui an de activitate.

Referindu-se la acest dosar, el a reiterat că în timpul guvernării PDM investigațiile au fost direcționate intenționat pe o pistă greșită, zeci de persoane ar fi fost puse sub acuzație pe nedrept, iar principalul coordonator și beneficiar a fost fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc.

Alexandr Stoianoglo a prezentat mai multe realizări în fruntea procuraturii, punând accent pe faptul că nu a admis implicarea procuraturii în politică, nu a admis dosare politice sau dosare la comandă împotriva businessului.

Pe de altă parte, un studiu realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene constată că în activitatea Procuraturii Generale în ultimul an, deși cunoaște un proces anunțat de depolitizare a dosarelor penale, totuși se remarcă semne de selectivitate prin renunțarea la urmărire penală, învinuire sau inițierea revizuirii unor cauze de rezonanță. În acest context, se face referire și la eliberarea din închisoare a controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău