Alertă MAE: Cetățenii moldoveni din Marea Britanie sunt avertizați asupra riscului ridicat de amenințare teroristă

  • 02 Mai 17:31
Alertă MAE: Cetățenii moldoveni din Marea Britanie sunt avertizați asupra riscului ridicat de amenințare teroristă

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis o atenționare pentru cetățenii aflați, în tranzit sau care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în contextul creșterii nivelului de amenințare teroristă.

Potrivit autorităților britanice, Joint Terrorist Analysis Centre (JTAC) a ridicat nivelul de alertă la 4 – „sever”, ceea ce indică o probabilitate ridicată a producerii unui atac.

Decizia vine după un incident recent produs în zona Golders Green, din nordul Londrei, iar autoritățile britanice avertizează că riscul unor noi atacuri rămâne ridicat.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită, în special în locurile publice aglomerate, precum gări, aeroporturi, instituții de învățământ sau lăcașe de cult.

Pentru situații de urgență, inclusiv incidente sau cazuri care implică pericol, cetățenii Republicii Moldova pot solicita asistență consulară la numărul de urgență al misiunii diplomatice din Regatul Unit: +44 (0) 7895805306.

Informații suplimentare sunt disponibile pe pagina oficială a Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea dedicată alertelor de călătorie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
27,82
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:5,84 m/s
Wed
27
Thu
27
Fri
24
Sat
20
Sun
19
Arhivă Radio Chișinău