Alertă falsă cu bombă la CSJ și la Judecătoria Botanic

  • 07 Iulie 2022 12:04
Alertă falsă cu bombă la CSJ și la Judecătoria Botanic

Angajații și vizitatorii Judecătoriei Chișinău, sediul Botanica, dar și cei de la Curtea Supremă de Justiție, au fost evacuați din clădiri. Această după ce instituțiile au fost înștiințate prin e-mail că sediile ar fi minate.

Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat că la fața locului imediat sau deplasat toate serviciile specializate, iar conform procedurii, angajații și cetățenii, care se aflau în incinta clădirilor, au fost evacuați. În urma verificărilor, obiecte suspecte sau explozibile nu au fost depistate.

Natalia Stati a precizat că oamenii legii întreprind toate măsurile pentru a identifica autorul denunțurilor. Potrivit legii, comunicarea mincinoasă cu bună știință despre actul de terorism se pedepsește cu amendă până la 42 500 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare până la 2 ani.

Pe parcursul zilei de marți, au fost anunțate peste 50 de alerte cu bombă, care s-au dovedit a fi false. Au fost vizate instituții publice din capitală, printre care Parlament, Guvern, instanțe judecătorești, dar și primării, subdiviziuni ale ASP din raioanele țării. Procuratura a pornit urmărirea penală în cazul denunțurilor false privind atentatele teroriste cu bombă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:70 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău