Alertă de cod portocaliu și noi reglementări anti-COVID-19

  • 16 August 2021 08:06
Alertă de cod portocaliu și noi reglementări anti-COVID-19

Comisia Națională Extraordinare pentru Sănătate Publică a ajustat cerințele menite să combată răspândirea noului coronavirus, instituind pentru aceasta stare de cod portocaliu.Cerințele înnoite intră în vigoare de azi, 16 august, iar codul portocaliu este in vigoare deja de două zile. Noile măsuri sunt adoptate având în vedere datele statistice în creștere cu referire la incidența infecției cu SARS-COV-2, transmite IPN.

Potrivit deciziei CNESP, pentru a preveni îmbolnăvirea de COVID-19, purtarea măștilor de protecție în toate spațiile publice închise, inclusiv în transportul public, precum și în spatiile deschise unde nu este posibilă respectarea distanței fizice de cel puțin 1 metru este obligatorie. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.

Pentru a evita aglomerarea în transportul public, se recomandă organizarea programului de lucru de către angajatorii din sistemul privat, autoritățile publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, cu un număr mai mare de 50 de salariați, astfel încât personalul să fie împărțit în grupe care să înceapă și, respectiv, să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Comisia permite accesul în instituțiile de alimentație publice în spații închise, teatre, muzee, cinematografe, biblioteci, zone de agreement, festivități (nunți, cumătrii, zile de naștere etc.) evenimente în masa (festivaluri, târguri etc.), centre sportive și bazine sportive cu participarea vizitatorilor și spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 250 persoane într-un spațiu închis./ Se va asigura suprafața de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană, cu respectarea strictă a normelor de protecție sanitară.

Potrivit aceleiași decizii, se permite organizarea evenimentelor publice în spații deschise cu condiția purtării măștilor de protecție în cazul în care distanța fizică de mai mult de 1 metru nu poate fi asigurată. Masca de protecție, la fel, trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova a depășit 261 de mii de îmbolnăviri. Peste 253 de mii de persoane au fost tratate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău