Alegerile parlamentare vor domina agenda publică a țării pe parcursul lui 2018 (Revista presei)

  • 26 Decembrie 2017 09:32
Alegerile parlamentare vor domina agenda publică a țării pe parcursul lui 2018 (Revista presei)

Revista presei din 26 decembrie 2017

Alegerile parlamentare vor domina agenda publică a țării pe parcursul lui 2018, influențând enorm comportamentul elitelor, indiferent de orientarea lor geopolitică, scrie politologul Dionis Cenușa într-o prognoză pentru anul 2018, pentru Agenția IPN. Autorul amintește că toate sondajele realizate pe parcursul lui 2017 indică asupra faptului că Partidul Socialiștilor va câștiga alegerile parlamentare din 2018, dar fără a putea guverna de unul singur. El opinează că interesul europenilor și americanilor de a media o coaliție de guvernare pro-europeană cu participarea PDM este foarte mic, dar victoria Socialiștilor ar putea schimba atitudinea, subliniind că Democrații ar miza în acest sens pe SUA. O condiție-cheie pentru a examina o asemenea perspectivă ar putea fi separarea definitivă a PDM de Vladimir Plahotniuc, lucru pe care ultimul nu-l poate accepta, deoarece are nevoie de garanții de imunitate, scrie autorul.

IPN face un chestionar despre ce a adus bun 2017 în investigarea furtului miliardului, preluat de Timpul. Potrivit Centrului de Investigații Jurnalistice, este bine că în anul 2017 s-a vorbit mai mult și presa a ținut mereu în atenția publicului subiectele legate de furtul miliardului. Au fost pornite anchete în organele de drept în cazul creditelor neperformante luate de la băncile devalizate și s-a constatat că, de fapt, s-a furat mult mai mult din cele trei bănci - nu un miliard de dolari, ci tocmai opt miliarde de dolari. A fost efectuat al doilea Raport Kroll. „Al doilea Raport Kroll va veni cu detalii noi despre furtul miliardului și asta îi va sili pe cei din organele de drept să desfășoare anchete pentru a depista adevărații beneficiari ai miliardului furat”. Unul din principalii suspecți de orchestrarea furtului miliardului, Ilan Șor, a fost condamnat de o instanță, chiar dacă încă se mai plimbă în libertate și se bucură de o protecție suspectă din partea organelor de drept, constată jurnaliștii de la Centrul de Investigații Jurnalistice.

Dodon încheie anul cu o vizită la Moscova, titrează Deschide.md iar portalul Agora reține declarațiile acestuia la Moscova, unde a vorbite despre relațiile Republicii Moldova cu Rusia. I. Dodon susține, într-un interviu acordat publicației ruse Kommersant, că  la nivel guvernamental, relațiile dintre Republica Moldova și Federația Rusă au fost distruse. Totodată, acesta a ținut să sublinieze că la nivelul președinților,  pentru prima dată în ultimii zece ani, relațiile sunt foarte bune. Igor Dodon a vorbit și despre o eventuală probabilitate ca R. Moldova să părăsească Comunitatea Statelor Independente. Dodon crede că o asemenea situație ar însemna o rupere definitivă a relațiilor dintre Rusia și Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău