Alegerile parlamentare din România | Rezultate parțiale oficiale. BEC: Senat - PSD: 29,83%, PNL - 24,66%; Cameră - PSD: 29,39%, PNL - 24,24%
-
07 Decembrie 2020 12:17
Alegerile parlamentare 2020 s-au încheiat, iar Biroul Electoral Central centralizează procesele verbale și anunță rezultatele oficiale. PSD a câștigat alegerile parlamentare 2020 cu 29,83% din voturi, urmat de PNL - 24,66 % și USR-PLUS- 15,44%. Potrivit rezultatelor parțiale comunicate de Biroul Electoral Central luni dimineață, partidul AUR intră în Parlament, având un procent de 8,65 %, comunică Digi24.ro.
BEC a anunțat primele rezultate oficiale parțiale. Potrivit acestora, în parlament vor intra cinci partide, respectiv PSD, PNL, USR PLUS, AUR și UDMR. „Din cele 19.553 de secții de votare, până la ora 10:00 au fost centralizate procesele verbale din 12.228 de secții de vot, reprezentând 62,54%”, tranmite BEC.
Camera deputaților
- PSD 29,39%
- PNL 24,24%
- USR PLUS 15,4%
- AUR 8,26%
- UDMR 7,4%
- PMP 4,69%
- PRO România 4,29%
Senat
- PSD – 29,83%
- PNL – 24,66%
- USR PLUS – 15,44%
- AUR – 8,65%
- UDMR – 7,57%
- PMP 4,77%
- PRO România – 4,27%
Sursa: DIGI24