Alegeri SUA: Presa americană, în plină introspecție după victoria-surpriză a lui Trump
-
10 Noiembrie 2016 08:24
Cei mai mulți dintre jurnaliștii americani nu au prevăzut victoria în alegeri a lui Donald Trump, iar canalele media - calificate de republican drept necinstite și corupte - făceau o analiză critică miercuri a modului în care au acoperit alegerile prezidențiale, informează Agerpres.
"Publicitatea gratuită" de care a beneficiat miliardarul la începutul campaniei sale să fi contribuit la victoria sa ? Apoi războiul declanșat de Trump împotriva canalelor media, care a alimentat neîncrederea alegătorilor față de ele, să-i fi stimulat susținătorii ?
Această campanie a fost 'un enorm insucces' pentru jurnaliști, estimează Margaret Sullivan, specialistă în media la Washington Post. "Să recunoaștem cinstit: canalele media au ratat istoria.' 'De fapt, mulți alegători americani voiau ceva diferit. Și, deși alegătorii respectivi au strigat și chiar urlat aceasta, cea mai mare parte a presei nu i-a auzit', a spus ea.
Potrivit specialistului în media de la New York Times, Jim Rutenberg, cea mai mare parte a ziarelor și televiziunilor au luat 'pulsul complex' al Americii în mod eronat. Potrivit lui, presa 'nu a reușit să detecteze mânia în creștere a unei largi părți a electoratului american care se simte dată la o parte de la o redresare economică de care nu au beneficiat decât unii, trădată de acorduri comerciale pe care ea le vede ca pe o amenințare la adresa locurilor de muncă și insultată de elitele de la Washington, de la Wall Street și de marile canale media'.
Omul de afaceri întreține relații complicate cu presa de când s-a lansat în cursa pentru Casa Albă în iunie 2015.
El a fost ajutat de 'o enormă expunere (mediatică), foarte devreme și fără filtru' în procesul alegerilor primare, relevă dna Sullivan.
Miliardarul ar fi beneficiat astfel de o publicitate gratuită echivalentă cu 2 miliarde de dolari, care l-au ajutat să câștige învestitura partidului său, împotriva oricărei așteptări, potrivit altor experți.
Profesorul de comunicare Chris Wells, de la Universitatea din Wisconsin, a arătat într-un studiu la începutul anului 2016 că magnatul imobiliar reușise să monopolizeze atenția media prin comentariile sale provocatoare și atipice, reluate uneori automat de televiziuni și jurnale, ceea ce — în treacăt fie spus — le creștea audiența.
Alți experți au subliniat că unele canale precum CNN, Fox și MSNBC, care reușesc cu greu să-și revigoreze audiența, și-au revenit în timpul acestei campanii, în principal datorită lui Trump.
Dan Kennedy, profesor de jurnalism la Universitatea din Northeastern, afirmă totuși că este nedrept să critici media din cauza electoratului, pentru că Hillary Clinton va fi câștigat fără îndoială alegerile la numărul de voturi, dar nu și la numărul electorilor, singurii în măsură să atribuie victoria. 'Canalele media au făcut treabă bună subliniind tarele personalității lui Donald Trump', a spus el, adăugând că magnatul imobiliar a înțeles mai bine decât oricine rolul media în viața publică și a fost capabil să-l exploateze în favoarea lui pentru a deveni un star'. 'Istorioarele nu vorbesc decât despre el.'
Dar când presa a devenit mai agresivă împotriva lui, abordând problemele lui financiare și femeile, Donald Trump a denunțat 'minciuni' ale media 'corupte'. O poziție care se potrivește neîncrederii concetățenilor săi cu privire la presă. Potrivit unui sondaj Gallup în acest an, doar 32% dintre americani și-au exprimat încredere în presă, că "ar furniza informații în mod complet, corect și precis".
Și chiar când marile canale media au asigurat o acoperire negativă a candidatului republican, el a recurs la un "contradiscurs" în special pe rețelele de socializare, ceea ce i-a permis să-i îmbuneze pe alegători, ba chiar să-i mobilizeze.
Potrivit lui M. Wells, Trump stăpânește un "sistem mediatic hibrid" care asociază evenimente publice cu serii de mesaje prin Twitter, care "îi determină pe susținătorii lui să-i audă discursul și să creeze noi povești pe rețelele de socializare".
El va intra la Casa Albă cu "o ostilitate clară față de jurnaliști în pofida expunerii mediatice pe care s-a sprijinit", potrivit lui David Folkenflik, specialist în media la postul de radio NPR.