Alegeri legislative în Siria
-
13 Aprilie 2016 11:36
Birourile de vot pentru alegerile legislative organizate de regimul sirian, dar contestate de opoziție și Occident, s-au deschis miercuri în Siria, în condițiile în care țara se confruntă cu un val de violențe după șase săptămâni de la instituirea unei încetări a focului în anumite zone din Siria, transmite Agerpres.În regiunile aflate sub control…
Birourile de vot pentru alegerile legislative organizate de regimul sirian, dar contestate de opoziție și Occident, s-au deschis miercuri în Siria, în condițiile în care țara se confruntă cu un val de violențe după șase săptămâni de la instituirea unei încetări a focului în anumite zone din Siria, transmite Agerpres.
În regiunile aflate sub control guvernamental, adică o treime din teritoriu unde este concentrată aproximativ 60% din populație, secțiile de votare s-au deschis la ora locală 07:00 (04:00 GMT) și urmează să se închidă peste 12 ore, cu excepția cazului în care Comisia Electorală decide să prelungească procesul electoral "datorită afluxului" de alegători.
Peste 7.000 de birouri de vot s-au deschis miercuri în Siria, în condiții sporite de securitate, în 13 dintre cele 15 provincii, indică agenția de presă TASS. Excepție fac regiunile Raqqa și Idlib, aflate sub controlul grupărilor jihadiste Stat Islamic și Frontul Al-Nosra.
Pentru acest al doilea scrutin de la începutul războiului în 2011, 11.341 de candidați cu vârste de peste 25 de ani au decis inițial să candideze pentru 250 de locuri. În final n-au rămas decât 3.500, ceilalți s-au retras, "estimând că n-au nicio șansă să câștige", a explicat presei președintele Comitetului juridic suprem electoral, judecătorul Hicham al-Chaar.
Zidurile Damascului sunt acoperite cu afișe ale candidaților, dar pe cea mai înaltă clădire din împrejurimi domină un banner electoral al partidului Baas, aflat la conducerea țării de peste o jumătate de secol, cu sloganul "alegerile rezistenței".
Scrutinul coincide cu deschiderea celei de-a doua sesiuni a negocierilor indirecte între regim și opoziție, sub egida ONU la Geneva.
Aceste alegeri au loc în timp ce țara riscă să se afunde într-un război complex între regim, rebelii moderați și islamiști, cum ar fi gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) și Frontul Al-Nosra, ramura siriană a Al Qaida, între care există de asemenea rivalități.
Scrutinul este considerat "nelegitim" deopotrivă de către opoziția din interior și cea din afară și țările occidentale. Dar Rusia, aliat al regimului de la Damasc, le consideră "conforme Constituției siriene actuale". ONU pledează la rândul său pentru desfășurarea unor alegeri generale în 2017.