Alegeri legislative în Portugalia: Socialiștii își măresc ușor avansul (sondaj)

  • 13 Septembrie 2019 19:15
Alegeri legislative în Portugalia: Socialiștii își măresc ușor avansul (sondaj)

Socialiștii portughezi și-au mărit ușor avansul în perspectiva alegerilor legislative care au loc la 6 octombrie, dar nu sunt în situația de a constitui singuri o majoritate, indică un sondaj de opinie publicat vineri de Reuters, preluat de Agerprs.

Partidul de centru-stânga al premierului Antonio Costa a întrunit 38,4% din intențiile vot în sondajul realizat de institutul Aximage pentru Jornal Economico, comparativ cu 38,1% în sondajul similar publicat luna trecută.

Un alt sondaj, realizat de institutul Intercampus pentru ziarul Negocios, i-a cotat pe socialiști cu 37,9%, în timp ce la alegerile din 2015 socialiștii au ieșit pe locul doi, cu 32%.

Principala formațiune de opoziție, Partidul Social-Democrat, ar urma să-și adjudece 20,6% din voturi, unul din cele mai slabe scoruri pronosticate de cele mai recente sondaje și mult sub cei 37% obținuți la scrutinul din 2015, a mai indicat Aximage. Sondajul Intercampus i-a cotat pe social-democrați cu 23,6%.

Conform sistemului de reprezentare proporțională din Portugalia, majoritatea absolută presupune 42% - 45% din voturi, dar acest prag ar putea scădea, potrivit analiștilor, până la 39%-40%, din cauza decalajului crescând dintre principalele două partide și următoarea formațiune relevantă.

Dacă socialiștii nu obțin majoritatea absolută, vor avea nevoie de susținerea altei formațiuni pentru a putea legifera.

Socialiștii portughezi au ajuns la putere în 2015 cu sprijinul a două partide de stânga, Blocul de stânga și Partidul Comunist, care în noul sondaj Aximage au fost cotate cu 10,2%, respectiv 5,4%.

Conform analiștilor, tensiunile cu stânga "dură" l-ar putea determina pe Costa să-și caute alt partener, care ar putea fi formațiunea PAN (Oameni - animale - natură). Aceasta ar putea primi între 4,9% (Aximage) și 5,2% (Intercampus) din voturi.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:1,54 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
1
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău