Între anii 2010 și 2017 salariul mediu a rămas blocat în jurul a 1.800 de euro pe lună, conform datelor Institutului Național de Statistică (INE), în pofida faptului că Spania a ieșit din recesiunea care provocase o scădere a salariilor în anii anteriori.

Mai mult, într-o țară care a fost o referință la capitolul mobilizării feministe de 8 martie, decalajul salarial între bărbați și femei ajunge la 22,3%. Ceea ce înseamnă că, pentru aceeași muncă, femeile câștigă în medie pe an cu circa 5.800 de euro mai puțin decât bărbații.

În pofida unei redresări a economiei, rata somajului rămâne ridicată, de circa 14,45%, la care se adaugă faptul că aproximativ 90% din noile locuri de muncă create sunt pe perioadă determinată și procentul contractelor de muncă cu o durată de mai puțin de o săptămână s-a dublat între anii 2007 și 2018.

Aceasta în timp ce costul locuințelor a crescut într-un ritm care l-a depășit pe cel al creșterii salariilor. După cinci ani consecutivi în care a crescut, prețul mediu de achiziție a înregistrat în 2018 cea mai mare creștere după anul 2008, de circa 6,7%.

Și chiriile la rândul lor au crescut anul trecut cu procente cuprinse între 9,3% și 10%, conform unor evaluări private. Rezultatul este că Spania este țara membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) cu procentul cel mai ridicat de venituri alocate plății spațiilor locative, 37% dintre familii dedicând în acest scop peste 40% din veniturile lor.

Una dintre principalele consecințe ale acestei instabilități financiare este scăderea natalității. În 2018 Spania a înregistrat cea mai redusă rată a natalității după anul 1941, fiind la acest capitol antepenultima țară din UE.

Potrivit datelor INE, din motive ce țin de venituri și activitatea profesională, circa 42% dintre femei amână prea mult momentul în care decid să nască un copil, iar 88% dintre femeile cu vârste sub 30 de ani nu au niciun copil.

În paralel, crește speranța de viață a spaniolilor, care la orizontul anului 2040 ar putea fi cea mai mare la nivel mondial. Conform proiecțiilor INE, în anul 2033 unul din patru spanioli va avea vârsta de cel puțin 65 de ani, raport care va ajunge în anul 2068 la aproape unul din trei.

Creșterea longevității poate fi pusă și pe seama dietei mediteraneene, care ajută la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare, precum și sistemului medical spaniol, considerat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind al șaptelea cel mai eficient din lume.

În condițiile acestei piramide demografice inversate, menținerea actualului sistem de pensii implică un risc tot mai mare și, dată fiind natalitatea redusă, singura cale de a crește numărul lucrătorilor care cotizează la sistemul de asigurări sociale este imigrația.

Imigranții reprezintă în prezent circa 13% din populația activă a Spaniei, procent considerat a fi prea mic pentru a putea susține sistemul de pensii publice. Conform estimărilor FMI, chiar și cu o creștere a cotizațiilor și a vârstei de pensionare ar fi nevoie ca până în anul 2050 să fie integrați pe piața forței de muncă circa 5,5 milioane de imigranți.

Totuși, realitatea este că Spania nu are un sistem organizat de imigrație și mulți migranți vin în această țară în mod clandestin, fără acte în regulă.

Și în timp ce unii vin, alții se văd obligați să plece. Circa un milion de spanioli au emigrat de la începutul crizei economice, dar numărul lor total este de peste două milioane.

Deși educația universitară este de înaltă calitate, rata șomajului în rândul tinerilor ajunge la 24,4%. Consiliul Tineretului din Spania susține că aproape jumătate dintre tineri trăiesc în condiții de sărăcie.

Prin urmare, ''fuga creierelor'' se înregistrează în special din rândul tinerilor, întrucât mulți dintre ei găsesc doar un loc de muncă part-time, cu un salariu inferior și mai mult de jumătate dintre ei lucrează pe posturi pentru care sunt supracalificați.

Sursa: AGERPRES