Alegeri Bulgaria | Ca și moldovenii, bulgarii aleg, în al II-lea tur, între un pro-moscovit și un pro-european
-
13 Noiembrie 2016 16:22
Sunt alegeri prezidențiale și în Bulgaria. Ca și în Moldova, este tot al doilea tur de scrutin, iar cetățenii au de ales tot între un candidat care dorește apropierea de Moscova, favorit în sondaje, și o candidată proeuropeană. Presa din țara vecină subliniază că e un scrutin „dramatic”.
Diferența este însă că Bulgaria este membră UE și NATO. Favoritul este fostul comandant al aviației bulgare, Rumen Radev, care nu a mai deținut funcții politice. A surprins pe toată lumea când a declarat că peninsula Crimeea aparține de fapt Rusiei și că Uniunea Europeană trebuie să renunțe la sancțiunile adoptate împotriva Moscovei. A subliniat însă că apartenența Bulgariei la UE și NATO nu este pusă sub semnul întrebării, transmite Digi24.
Contracandidata sa este actuala președintă a Parlamentului, Țețka Țaceva,căreia i se reproșează lipsa de carismă.
Premierul a anunțat că demisionează în cazul în care candidata susținută de el va pierde alegerile. Potrivit analiștilor însă, acest lucru i-a mobilizat mai degrabă pe adversarii săi decât pe susținători, iar cursa s-ar putea dovedi extrem de strânsă.
Țaceva are studii de drept și promite stabilitate și profesionalism, dacă va fi aleasă. Este atașată valorilor UE și NATO.
Radev pledează pentru mai multă independență în politica externă și cere o reformă mai eficientă în justiție, după modelul din România. De asemenea, vrea o altă abordare în privința modernizării forțelor armate și promite să continue eforturile actualului șef al statului în ceea ce privește sprijinirea industriei IT.
Diaspora bulgară este de așteptat să se mobilizeze la vot. La turul întâi al alegerilor, a fost rata de participare a bulgarilor aflați în străinătate a fost de două ori mai mare față de precedentul scrutin prezidențial, din 2011. La primul tur, au fost probleme și cozi mai ales la secțiile de vot din Marea Britanie și Turcia, notează novinite.com.
Actualul președinte al țării, Rosen Plevneliev, care a fost sprijinit în 2011 de GERB, formațiunea premierului Boiko Borisov, nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, dar nu a exclus posibilitatea de a o face mai târziu. A fost sprijinit de GERB, însă pe parcursul mandatului s-a îndepărtat de pozițiile partidului și ale premierului.
În jur de 6,83 de milioane de bulgari au drept de vot. Cele aproape 12.500 de secții de vot s-au deschis la ora 7:00 și se închid la ora 20:00, cu posibilitatea ca votul să se prelungească o oră, dacă se constată că sunt cozi.
Bulgaria este republică parlamentară, rolul președintelui fiind mai degrabă unul de reprezentare. Președintele reprezintă țara în relațiile internaționale, se poate opune unor legi și poate numi un premier interimar.
Începând de anul acesta, votul este obligatoriu în Bulgaria, dar cei care nu nu au nicio preferință printre candidați, au și posibilitatea de a bifa opțiunea „Nu sprijin niciun candidat”.