ALEGERI anticipate în Grecia: Cine va implementa noile măsuri impuse de creditori

  • 21 Septembrie 2015 08:05
ALEGERI anticipate în Grecia: Cine va implementa noile măsuri impuse de creditori

Grecii votează duminică, 20 septembrie, în cel de-al treilea scrutin național de anul acesta, fiind chemați să aleagă cine va implementa noile măsuri prevăzute în acordul cu creditorii internaționali, relatează Associated Press în pagina online.

Partidul Syriza al fostului premier Alexis Tsipras, care a promis că va aplica măsurile de austeritate în schimbul fondurilor de miliarde de euro de la creditori, este creditat în sondaje cu un ușor avans față de formațiunea de centru-dreapta Noua Democrație.
 
Însă sondajele, care au arătat că mulți dintre cei 9,9 milioane de alegători sunt indeciși sau ar putea lipsi de la vot, sugerează că niciun partid nu va obține suficiente voturi pentru a guverna singur.
 
Tsipras, în vârstă de 41 de ani, a declanșat alegerile când a demisionat după numai șapte luni de mandat, în urma rebeliunii unor membri ai partidului său, din cauza faptului că a acceptat reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor, impuse de creditori. Tsipras câștigase alegerile din ianuarie cu promisiunea că va anula astfel de măsuri, prevăzute în primele două acorduri de finanțare ale Greciei.
 
El a argumentat că nu a avut de ales decât să accepte cerințele creditorilor europeni în schimbul celui de-al treilea acord de finanțare, un pachet pe trei ani în valoare de 86 de miliarde de euro. În lipa celui de-al treilea acord de finanțare, Grecia risca să intre în incapacitate de plăți și să iasă din zona euro.
 
Pericolul ieșirii din zona euro și posibil chiar din Uniunea Europeană este o preocupare pentru mulți alegători. "Condițiile mele sunt să rămânem în Europa și nimic mai mult, pentru că nu putem ieși în niciun caz", a declarat Elektra Kadydou, o pensionară care vota la Atena.
 
Campania a fost monotonă, cu mult diferită de cea frenetică din ianuarie, când Tsipras pleda împotriva măsurilor impuse de creditori, în timp ce partidele de centru argumentau că acordul cu statele din zona euro este cea mai bună șansă a țării de a-și reveni în plan economic, pe fondul recesiunii și ratei șomajului de aproximativ 25 la sută.
 
Acum, politicile patidului care va câștiga scrutinul sunt deja stabilite de acordul de creditare, iar în tabăra antiausteritate au mai rămas doar partidul de extremă-dreapta Zori Aurii și Unitatea Populară, format luna trecută de rebelii din Syriza.
 
Campania principalului rival al lui Tsipras, liderul în vârstă de 61 de ani al partidului Noua Democrație, Vangelis Meimarakis, s-a concentrat pe revenirea la stabilitate. El l-a descris pe Tsipras ca un politician nesăbuit, fără experiență, care a condus țara spre o potențială catastrofă și a introdus restricții bancare.
 
Campania Syriza a promovat ruptura de politicile corupte din trecut.
 
Guvernul care se va forma după alegeri nu va avea timp de pierdut. Creditorii urmează să revizuiască progresul reformelor prevăzute în acordul de finanțare, iar Guvernul va trebui să redacteze bugetul pe 2016, să reformeze sistemul de pensii, să crească o serie de taxe, inclusiv asupra fermierilor, să efectueze privatizări și să supravegheze un program de recapitalizare a băncilor.
 
Sondajele au arătat că niciun partid nu va obține majoritatea de 151 de mandate în Parlamentul cu 300 de locuri, nici cu bonusul de 50 de mandate acordat câștigătorului, iar o coaliție de trei partide va fi probabil formată. Acest lucru ar urma să se realizeze cu sprijinul a două partide proeuropene: socialiștii de la PASOK și To Potami (Râul).
 
Partidul Zori Aurii, ai cărui lideri sunt judecați pentru conducerea unei organizații infracționale, este creditat cu locul al treilea, dar nu va fi abordat de niciunul dintre celelalte partide pentru a forma o coaliție.
 
Nouă formațiuni au șanse să treacă pragul de 3% necesar pentru a intra în Parlament, iar acest lucru va afecta distribuirea mandatelor - cu cât mai multe partide, cu atât mai puține mandate pentru câștigător, ceea ce mărește nevoia de a avea unul sau mai mulți parteneri de coaliție.
 
Secțiile de vot se vor închide la ora 19.00 (19.00, ora României), iar rezultatele finale sunt așteptate până luni dimineață.

Sursa: mediafax.ro
Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:11,32 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău