Alegeri 2016: Favoriții la prezidențiale (STUDIU)
-
29 Septembrie 2016 05:11
Marea bătălie la alegerile din 30 octombrie se va da pentru locul doi, în condițiile în care candidatul socialiștilor este creditat cu victorie certă în primul tur de scrutin, arată datele unui sondaj de opinie realizat de compania CBS Axa la comanda IDIS Viitorul.
Doar aproximativ 60 la sută dintre persoanele chestionate în cadrul sondajului au exprimat o opțiune de vot.
Astfel, 38% dintre respondenți au declarat că sunt gata să voteze pentru Igor Dodon, acesta fiind urmat de Maia Sandu, Andrei Năstase și Marian Lupu cu 13, 12,6 și, respectiv 12,5%. Ceva mai mult de 7% ar vota cu Dumitru Ciubașenco, iar 5 la sută – cu Iurie Leancă.
În aceste condiții, miza mare a alegerilor din 30 octombrie va fi bătălia pentru locul doi, care i-ar asigura candidatului prezența în turul doi de scrutin, a remarcat analistul politic Ion Tăbârță.
Sondajul „Calitatea guvernării evaluată prin prisma serviciilor prestate de stat” denotă că peste 80% dintre respondenți consideră că lucrurile în Republica Moldova merg într-o direcție greșită și situația economică a Republicii Moldova este proastă, iar încrederea în instituțiile statului este extrem de scăzută. Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.
Studiul a fost realizat în perioada 14-25 septembrie pe un eșantion de 1.108 persoane, marja maximă de eroare estimată de organizatori fiind de 3%.

