Alegeri 2016 | Detalii cu privire la candidatul comun al PPDA, PAS și PLDM, de la Maia Sandu
-
07 Octombrie 2016 23:58
Cele trei partide de drepta care s-au angajat să înainteze un candidat unic la alegerile prezidențiale din 30 octombrie așteaptă rezultatele celui de-al doilea sondaj de opinie al IRI, care urmează să fie făcut public pe 12 octombrie curent. În cazul în care sondajul va arăta rezultate identice pentru Maia Sandu și Andrei Năstase, partidele vor căuta și alte criterii de selectare a candidatului comun.
Declarațiile au fost făcute de Maia Sandu în cadrul clubului de presă „Prezidențiale transparente”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice. Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate a precizat că cele trei partide care și-au asumat angajamentul de a veni cu un candidat comun, nu discută despre repartizarea unor funcții după prezidențiale, informează anticoruptie.md.
„Înțelegerea pe care o avem că acest candidat, în cazul în care va învinge în alegeri, nu va accepta un candidat compromis la funcția de prim-ministru, atunci când se va ajunge al acest lucru”, a declarat Maia Sandu.
Politiciana a dezvăluit că cele trei partide au început deja discuțiile și în vederea pregătirii pentru alegerile parlamentare. „Discutăm despre participarea la aceste alegeri ca o echipă unită. Chiar dacă suntem diferiți, trebuie să lucrăm împreună”, a precizat Maia Sandu.
Întrebată despre obiectivele pe care și le propune spre realizare în cazul în care va ajunge șef al statului, președinta PAS a declarat că obiectivul principal este demontarea actualului sistem corupt de guvernare.
„Un element important al acestui sistem este procurorul general. Viitorul președinte poate să refuze să numească în funcția de procuror general un candidat cu probleme de integritate. Pot să vă dau asigurări că nu voi accepta un astfel de candidat în niciun caz. La fel cum nu voi accepta numirea sau promovarea unui judecător care se confruntă cu probleme de integritate”, a dat asigurări Maia Sandu, îndemnând jurnaliștii să nu diminueze rolul președintelui.