ALEGERI 2014. Ce așteptări au moldovenii din afara țării
-
30 Noiembrie 2014 18:22
Și alegătorii moldoveni din afara țării au mers la vot și și-au exprimat opțiunile politice.
Cu dificultate au reușit să voteze cei aflați în Federația Rusă, unde au fost deschise 5 secții de vot. În localitățile din țările Uniunii Europene cetățenii au votat cu gândul la un viitor mai bun pentru Republica Moldova.
Președinta unei asociații din diaspora din Italia, Tatiana Nogailîc, a votat la ambasada Republicii Moldova din Roma în prima parte a zilei. Ne-a relatat că la orele amiezii erau aproximativ 150 de persoane care așteptau să își exercite dreptul la vot. Cea mai mare dorință a cetățenilor moldoveni aflați la muncă în Italia este semnarea unui acord între cele două țări privind protecția socială, ne-a spus Tatiana Nogailîc.
”Ca persoanelor care doresc să revină și au o vârstă înaintată, să le fie recunoscuți toți anii pe care i-au muncit aici. Știm că se duc tratative, Ministerul Muncii Italian este acum mai deschis. Alte dorințe: ca studiile să fie la nivel european, ca să facem schimb de studenți. Să revenim într-o țară fără corupție, cu mai puțină birocrație”, a declarat Tatiana Nogailîc.
La secția de vot din Paris, cetățenii moldoveni au putut să voteze fără probleme, fără să se creeze cozi, după cum ne-a relatat Nina Hariton, care se află în Franța alături familia ei, de jumătate de an.
”Am votat pentru libertate, pentru democrație, pentru egalitate și pentru a aduce Europa la noi acasă. Îmi doresc foarte mult să iasă fiecare la vot și să-și exercite acest drept, și să putem împreună să facem o schimbare”, a declarat Nina Hariton.
Și la Galați, în România, s-a votat ușor și repede, secția de vot fiind deschisă la sediu Universității Dunărea de Jos, în special pentru studenții care învață acolo, spune Andrei Jurcăneanu, președinte al unei organizații studențești.
”Aștept ca după alegeri să avem o guvernare mai bună, mai competentă în a conduce țara mult mai bine. Sper ca Republica Moldova în continuare să-și urmeze drumul său european pe care și l-a propus”, Andrei Jurcăneanu.
Cele mai mari dificultăți le întâmpină, însă, cetățenii moldoveni din Federația Rusă, care s-au înghesuit în cozi pentru a-și putea da votul pentru Parlamentul Republicii Moldova. Vitalie Banaru ne-a spus că a votat la ambasada Republicii Moldova din Moscova, unde de dimineață se adunaseră câteva mii de persoane.
”E foarte greu, erau circa 4000 de oameni. Au fost nevoiți să cheme poliția să facă ordine, pentru că se crease un haos foarte mare. Toți se grăbesc, vor să treacă mai repede, dar sunt numai 4 urne de vot. Sunt doar 2 secții de vot în Moscova”, a declarat Vitalie Banaru.
Republica Moldova a deschis 95 de secții de vot în afara țării, cele mai multe dintre ele – în Italia și România. Totodată, mai multe organizații non-guvernamentale și formațiuni politice au criticat autoritățile pentru deschiderea a numai 5 secții de vot în Federația Rusă.