Alegătorii pot solicita urna de vot mobilă și la turul II al alegerilor prezidențiale

  • 02 Noiembrie 10:10
Alegătorii pot solicita urna de vot mobilă și la turul II al alegerilor prezidențiale

Cererile depuse pentru urna de vot, în cadrul turulu I al alegerilor prezidențiale nu sunt valabile și pentru cel de-al doilea tur, care va avea loc mâine, 3 noiembrie.

Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 14.00, dacă se prezintă și certificat medical.

Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puțin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă și cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău