Astfel, potrivit sursei citate, fostul parlamentar a remarcat că la 27 august 1991, după votul istoric din cadrul ședinței solemne, trăia din plin euforia desprinderii de imperiul răului și își scălda ochii înlăcrimați de bucurie în valurile de sute de mii de oameni adunați în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

O lume luminoasă și frumoasă la chip, cu mii de drapele tricolore, ne aștepta pe treptele Parlamentului să salute proclamarea Independenței. Mulțimile vesele și binevoitoare scandau de vibra atmosfera de sărbătoare – Independență, Independență, Independență! Moldovenii ne salutau călduros, întindeau mâinile spre noi, ne îmbrățișau.

La ieșirea din Parlament, nimerisem la câțiva pași în spatele lui Alexandru Moșanu, Ion Hadârcă și Mircea Snegur. Doamnele în haine naționale aruncau flori în alaiul de deputați. În câteva minute, ne contopiserăm cu poporul extaziat și devenisem o singură ființă.

Fluviul de oameni ne purta mai mult pe sus decât pe jos, spre podiumul din inima Chișinăului.

Nici nu știu cum am ajuns la tribună, împreună cu colegii deputați. Înghesuit din dreapta și stânga, m-am trezit la o margine de scenă. Acolo, abia m-am înălțat în vârful degetelor și înaintea ochilor s-a deschis cea mai frumoasă și strălucitoare imagine a poporului din care fac parte – un popor învăluit în flamurile tricolore, un popor demn, senin la chip, viu, luminos, zâmbitor și liber.

Ce frumusețe de neuitat – o icoană a românimii basarabene, o stampă de epocă pe care am pus-o în rând cu stampele marilor adunări de la Blaj (1848) și Alba Iulia (1918). În acele clipe unice, trăiam la superlativ întâlnirea cu istoria, reîntoarcerea libertății pe pământul martirizat al Basarabiei românești.

Țin minte foarte bine Ziua istorică de 27 august 1991 și îmi reamintesc adeseori vocea de tribun a maestrului Ion Ungureanu, care a dat citirii Declarația de Independență, discursul cu reverberații testamentare al lui Mircea Druc, care a cerut întregului neam – unire, unire, unire români de pretutindeni, și scandările îndelungate ale sutelor de mii de basarabeni – unire, frați români!

Oricât de multă bucurie se revărsa în Piața Marii Adunări Naționale – cuvântările pline de speranță, aplauzele, lozincile scandate, atmosfera generală — toate îmi lăsau impresia că poporul aștepta să ne reîntoarcem în Parlament. Să facem în aceeași zi și pasul final – să votăm Declarația de Unire cu Patria-Mamă – România!

Apoi, să ne reîntoarcem în Piață și să încingem o Horă a Unirii de la Chișinău până la Iași, Cluj, Oradea, Timișoara, Sibiu, Constanța și București”, a remarcat Alecu Reniță, semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Amintim că pe 27 august 1991, Republica Moldova își proclama independența față de URSS. Acest act reprezenta un succes al Mișcării de Renaștere și de Eliberare Națională și era perceput ca o etapă spre realizarea unirii cu România.

Anterior și istoricul Anatol Țăranu, un alt semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova, a menționat cu referire la acele evenimente că unul dintre regretele sale este că acum 30 de ani, „în ziua când Parlamentul a votat Declarația de Independență, deficitul de vizionarism a împiedicat inițiativa de a proceda neîntârziat la elaborarea și votarea Declarației de Unire”.