Ajutorul acordat persoanelor cu venituri mici pentru perioada rece a anului va fi majorat cu 200 de lei și va constitui 700 de lei lunar
-
10 Noiembrie 2021 16:17
Ajutorul acordat persoanelor cu venituri mici pe perioada rece a anului, adică noiembrie-martie va fi majorat cu 200 de lei și va constitui 700 de lei lunar, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi de Guvern, ca răspuns la majorarea tarifelor la resursele energetice.
De asemenea, Cabinetul de Miniștri a majorat numărul de beneficiari de la 214.000 la 300.000. Astfel, de dreptul de a primi ajutor social pe perioada rece a anului vor fi pasibile persoanele și familiile ale căror venit mediu lunar este mai mic de 3.109 lei.
Pentru realizarea acestor măsuri vor fi alocate suplimentar aproximativ 520 de milioane de lei.
În debutul ședinței Guvernului, premierul Natalia Gavriliță a anunțat un pachet de compensații în valoare totală de 1,6 miliarde de lei. Pe lângă proiectele aprobate astăzi ar mai fi vorba despre compensarea de către stat a unor cheltuieli pentru energia termică și gaz.
Amintim că ANRE a aprobat ieri majorarea, de la 1 noiembrie, a tarifului la gaz de peste două ori, care va ajunge la 11,08 lei pentru metrul cub pentru consumatorii casnici. Experții atrag atenția că vor urma scumpiri în lanț la energia termică, cea electrică, dar și la alte produse și servicii.