Ajunul Crăciunului este marcat prin slujbe speciale

  • 06 Ianuarie 2020 13:41
Ajunul Crăciunului este marcat prin slujbe speciale

„Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este una dintre cele mai importante sărbători religioase din cursul anului bisericesc”. Contat de IPN, preotul Eugen Onicov de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Chișinău a spus că Ajunul Crăciunului este marcat de slujbe speciale închinate Nașterii Mântuitorului.

Dimineață a fost săvârșită Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Deseară, de la ora 17.00, se va face Privegherea, cu tropare și cântări caracteristice acestei sărbători. Multe biserici au obiceiul să oficieze slujba Nașterii Mântuitorului noaptea, de la ora 00.00, ca de Paști. Alte biserici o fac dimineața, după aceleași orânduieli.

„În ziua de Crăciun creștinii au voie să iubească și să facă fapte, să nu fie răutăcioși”, spune preotul. Crăciunul înseamnă și prezența la „sfânta rugăciune”, pentru a face legătura cu Mântuitorul care s-a născut în această zi. Este bine ca creștinii să vină la biserică, să se împărtășească, după care să sărbătorească acasă cu acele bucate tradiționale care se fac de Crăciun.

A doua și a treia zi de Crăciun, de asemenea, sunt marcate prin slujbe speciale. A doua zi este închinată soborului Maicii Domnului, Născătoare de Dumnezeu, iar în a treia zi este sărbătorit primul martir, arhidiaconul Ștefan.

Dacă de Paști avem o săptămână luminată, de Crăciun sunt trei zile în care este sărbătorită Nașterea Domnului Iisus Hristos, menționează preotul Eugen Onicov de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Chișinău.

Atât în Ajunul Crăciunului, cât și în ziua de Crăciun se merge cu colindatul pe la casele gospodarilor, pentru a vesti Nașterea lui Iisus Hristos.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău