AJM își exprimă dezacordul în privința revocării mandatului președintelui Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima

  • 01 Iunie 2021 11:11
AJM își exprimă dezacordul în privința revocării mandatului președintelui Curții de Apel Chișinău,  Vladislav Clima

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova consideră că decretul președintei Maia Sandu de revocare din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău a judecătorului Vladislav Clima este ilegal și abuziv, transmite Radio Chișinău.

Într-un comunicat de presă, Asociația subliniază că, detașându-se de persoana vizată, consideră necesar să puncteze faptul că președintele unei instanțe de judecată este independent și inamovibil, iar încetarea anticipată a mandatului este posibilă doar în cazul unei grave încălcări a atribuțiilor funcționale sau atunci când magistratul nu mai poate exercita mandatul.

Astfel, organizația consideră că argumentul adus de șefa statului, precum că ar fi devenit cunoscute „circumstanțe noi legate de modul de desfășurare a concursului” de selectare și promovare în funcția administrativă, nu ar fi unul plauzibil și nu respectă cadrul legal național și internațional. Se mai subliniază că revocarea unilaterală a președintelui de instanță de către Președintele Republicii Moldova cu neglijarea Consiliului Superior al Magistraturii ar fi „o mostră de eludare a principiilor fundamentale ale statului de drept privind separarea puterilor în stat și cel al independenței justiției”. Asociația Judecătorilor a catalogat, astfel, această acțiune ca un act de imixtiune în independența justiției și securitatea mandatului, argumentând că se creează un precedent periculos.

În decretul său, semnat săptămâna trrecută, Maia Sandu a argumentat că au existat conflicte de interese între Vladislav Clima și unii membri ai CSM, atunci când acesta a fost numit președinte al Curții de Apel Chișinău. Iar consiliera președinte pe justiție, Olesea Stamate, a spus, la Europa Liberă, că șefa statului și-a bazat decizia pe prevederile codului administrativ, ce stipulează că un act juridic poate fi revocat, dacă au apărut circumstanțe noi și nu a expirat un an.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
13,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău