Airbnb prelungește interdicția privind petrecerile în toate locațiile listate pe platformă

  • 27 Mai 2021 16:27
Airbnb prelungește interdicția privind petrecerile în toate locațiile listate pe platformă

Platforma de închiriere a locuințelor între persoane particulare Airbnb a anunțat joi că a decis să prelungească, cel puțin până la finele verii, interdicția care vizează organizarea oricăror petreceri sau evenimente în locațiile propuse pe site-ul său, în ideea de a opri răspândirea infecțiilor cu coronavirus, transmite Reuters.

Această decizie vine în contextul în care progresul campaniilor de vaccinare și relaxarea restricțiilor de călătorie, în anumite părți ale lumii, ar urma să ducă la creșterea cererii de călătorii în lunile de vară.

În luna august a anului trecut, Airbnb a decis să introducă o interdicție valabilă la nivel global privind organizarea de petreceri în locațiile propuse pe site-ul său. Atunci compania a precizat că interdicția va fi valabilă până la noi dispoziții.

"Nu vom tolera comportamente care perturbă vecinii sau violează încrederea comunității noastre", a precizat Airbnb.

Compania cu sediul la San Francisco a mai informat că filtrul care permite căutarea unor locații favorabile organizării de evenimente va rămâne inaccesibil în perioada următoare iar noi informații cu privire la politica firmei vor fi furnizate înainte de sfârșitul verii.

În 2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că Airbnb nu poate fi reglementată ca o agenție imobiliară care își vinde serviciile online. Această decizie a pus capăt unei bătălii îndelungate între Airbnb și companiile hoteliere tradiționale din Europa, care susțineau că platforma oferă servicii similare cu ale lor fără a fi însă supusă acelorași reglementări.

Sursa: AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău