Agricultorii cer implicarea urgentă a statului: Riscăm în toamnă, ca o mare parte din producătorii să falimenteze și nu vor putea porni anul agricol viitor

  • 27 Aprilie 2020 15:58
Agricultorii cer implicarea urgentă a statului: Riscăm în toamnă, ca o mare parte din producătorii  să falimenteze și nu vor putea porni anul agricol viitor

Seceta acută și înghețurile de primăvară vor compromite recolta agricolă din acest an, susțin agricultorii, care sunt îngrijorați că vor falimenta din cauza pierderilor pe care le vor avea. Culturile de toamnă au fost, deja, afectate în proporție de 40 la sută, iar recolta de caise și piersici, din cauza înghețurilor de primăvară, va înregistra pierderi de până la 70 la sută, potrivit fermierilor.

Situația din agricultură este catastrofală în momentul de față, susține președintele Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, Valeriu Cosarciuc. Seceta extremă a compromis, în special, culturile de toamnă. Problema devine și mai acută în condițiile în care agricultorii nu au acces la resurse de apă, problema fiind sesizată de mai mulți ani, însă nesoluționată de autoritățile centrale, mai spune Valeriu Cosarciuc.

„Avem o secetă pedologică foarte extinsă. Prognoza meteo nu ne spune că vom avea ploi într-un viitor apropiat și dacă această situație va continua aceste pierderi vor fi mult mai mari. O să ajungă și la 70- 80 la sută la culturile care au fost înființate în toamna anului 2019. Noi de mulți ani ne chinuim să obținem de la Guvern permisiunea ca să folosim apele subterane pentru irigare și până la moment această reglementare nu este aprobată de către Guvern. În loc să găsim acum soluții ca să putem folosi acele resurse de apă care sunt disponibile pe câmpurile fermierilor, noi nici acest lucru nu putem hotărî, deja, de mai mulți ani, mai ales anul acesta când avem această secetă cruntă.”

Condițiile meteorologice nefavorabile au afectat și culturile pomicole. În special, este vorba despre plantațiile de cais, cireșe, prun, din centrul Rep. Moldova unde pomii fructiferi erau la o fază mai avansată de îmbobocire a mugurilor. Directorul executiv al Asociației „Moldova-Fruct”, Iurie Fală, menționează că în aceste condiții, statul trebuie să sprijine agricultorii. În caz contrar, aceștia vor falimenta.

„Plantațiile de cais care aproape 90 la sută, dar în unele cazuri chiar 100% au fost afectate. Plantațiile de cireș au fost afectate de la 40% la 60% au fost înghețate în livezi. Am accentuat că trebuie creată o comisie care să evalueze impactul și să elaboreze și măsurile clare care trebuie făcute, dar trebuie făcute urgent pentru că noi riscăm în toamnă o mare parte din producătorii agricoli să falimenteze și nu vor avea posibilitatea să pornească anul agricol viitor 2020-2021.”

Premierul, Ion Chicu, a anunțat că în această săptămână urmează să aibă întrevederi cu reprezentanții asociaților de agricultori pentru a discuta situația din domeniu și măsurile care trebuie întreprinse pentru a diminua riscul la adresa securității alimentare a Rep. Moldova.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău