Agresorii familiali vor fi monitorizați cu ajutorul unei brățări electronice

  • 13 Mai 2020 11:11
Agresorii familiali vor fi monitorizați cu ajutorul unei brățări electronice

Agresorii familiali vor fi monitorizați cu ajutorul unei brățări electronice. Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a avizat miercuri un proiect de lege în acest sens, comunică MOLDPRES.

Potrivit proiectului, monitorizarea se va face prin intermediul unei brățări, instalată la mâna sau la piciorul agresorului, imediat după pronunțarea de către judecător a ordonanței de protecție. Totodată, și victima sau membrii familiei acesteia pot purta un sistem electronic de supraveghere, de tipul unui telefon GSM de mici dimensiuni, care să permită verificarea respectării obligației agresorului.

Monitorizarea electronică va putea fi aplicată și condamnaților care se deplasează fără escortă sau însoțire și celor care se deplasează pe o durată scurtă de timp în afara penitenciarului, precum și persoanelor cărora le este aplicată o măsura preventivă cu stabilirea anumitor obligații sau restricții, persoanelor bănuite, învinuite, inculpate de comiterea faptelor de violență în familie.

Cheltuielile pentru cumpărarea brățărilor sunt estimate la circa 1,8 mln de lei și urmează a fi acoperite din bugetul Inspectoratului Național de Probațiune sau din surse financiare ale partenerilor de dezvoltare.

Potrivit datelor statistice, în 2019, instanțele judecătorești au emis 710 ordonanțe de protecție a victimelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău