Agenții economici vor trebui să obțină o aprobare specială pentru a folosi denumirea „Republica Moldova”

  • 14 Iunie 12:45
Agenții economici vor trebui să obțină o aprobare specială pentru a folosi denumirea „Republica Moldova”
Sursa Foto: Emigrare.md

Agenții economici vor trebui să obțină o permisiune specială dacă doresc să utilizeze denumirea „Republica Moldova” sau formele sale istorice în scopuri lucrative, adică în activități care le generează venit. Cererile vor fi depuse la Agenția Servicii Publice, iar termenul de examinare poate dura până la 30 de zile.

Regulamentul privind modul și condițiile de acordare și retragere a acestei permisiuni a fost aprobat de Guvern. Prin aceste reglementări, autoritățile urmăresc prevenirea utilizării abuzive a denumirii oficiale a statului și, în același timp, promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan internațional.

Permisiunea este necesară pentru folosirea denumirii oficiale „Republica Moldova”, a formelor prescurtate precum „Moldova” sau a denumirilor istorice, cum ar fi „Țara Moldovei”, inclusiv a oricăror abrevieri, derivate, traduceri sau variante grafice, fie că sunt utilizate individual, fie în combinație cu alte elemente verbale sau figurative.

Vor putea obține această permisiune doar agenții economici care, în ultimul an, au realizat cel puțin 50% din veniturile lor din exportul de produse sau servicii. De asemenea, sunt eligibile persoanele juridice cu statut de contribuabil mare sau cele în care statul deține cel puțin 25% din capitalul social sau din pachetul de acțiuni. Permisiunea va putea fi acordată și în cazul în care denumirea oficială sau istorică a statului este inclusă în denumirea unei persoane juridice înregistrate în Republica Moldova, al cărei fondator sau acționar majoritar este o entitate juridică străină.

Cererile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, la Agenția Servicii Publice.

Permisiunea va fi acordată pe durată nedeterminată, însă nu conferă titularului un drept exclusiv asupra utilizării denumirii oficiale sau istorice a statului. Permisiunea poate fi retrasă dacă denumirea este utilizată într-o formă diferită de cea aprobată sau în caz de abuzuri constatate de autorități.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Mon
9
Tue
9
Wed
11
Thu
12
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău