Agenții economici, obligați să-și verifice textele publicitare și denumirile firmelor

  • 06 Noiembrie 2013 14:33
Agenții economici, obligați să-și verifice textele publicitare și denumirile firmelor

Potrivit proiectului de lege, întreprinderile nu vor putea fi înregistrate la Camera Înregistrării de Stat, dacă denumirile acestora nu vor fi verificate mai întâi la Centrul de Terminologie.

Comisia parlamentară pentru cultură, educație și mass-media a dat aviz pozitiv proiectului de lege care îi va obliga pe agenții economici să își verifice textele publicitare și denumirile firmelor la Centrul Național de Terminologie din cadrul Academiei de Științe. O inițiativă de modificare a legislației în vigoare a fost înaintată de către deputații PLDM, Nae Simion Pleșca și Maria Ciobanu.

Potrivit proiectului de lege, întreprinderile nu vor putea fi înregistrate la Camera Înregistrării de Stat, dacă denumirile acestora nu vor fi verificate mai întâi la Centrul de Terminologie, a declarat pentru Radio Chișinău, unul dintre autorii inițiativei, deputatul Maria Ciobanu.

Costurile pentru verificarea denumirilor și a textelor publicitare urmează să fie suportate de către agenții economici, a subliniat Maria Ciobanu. În urma dezbaterilor în Comisia parlamentară pentru cultură, educație și mass-media, s-a ajuns la înțelegerea ca mărcile comerciale să nu fie supuse acestor rigori.

Potrivit directorului adjunct al Centrului Național de Terminologie, Lidia Vieru, doar câteva agenții publicitare se adresează în mod regulat la Centru pentru a-și verifica textele înainte de apariția lor în spațiul public. O bună parte dintre panourile publicitare, însă, abundă în greșeli, iar legislația nu prevede sancțiuni în această situație. 

O altă încălcare a legislației lingvistice se referă la denumirile unor companii, a subliniat Lidia Vieru. Până în 2011, Centrul de Terminologie colabora cu Camera Înregistrării de Stat, astfel încât nu erau permise denumirile în alte limbi, decât în română. Acum legislația nu îi mai obligă pe întreprinzători să își verifice denumirile companiilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău