Agenția Națională de Sănătate Publică: Rujeola bate în retragere

  • 13 Septembrie 2018 19:02
Agenția Națională de Sănătate Publică: Rujeola bate în retragere

Potrivit Agenției Naționale de Sănătate Publică, rujeola bate în retragere, ultimul caz de îmbolnăvire a fost confirmat prin analize de laborator în data de 7 septembrie, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, în Republica Moldova în perioada anilor 2008-2011 nu a fost înregistrat niciun caz de rujeolă, apoi au fost înregistrate 40 de cazuri între 2012-2014. După o pauză de trei ani, în 2017 rujeola a început să se răspândească, de la începutul anului 2018 și până în prezent fiind confirmate 281 de cazuri. Majoritatea au fost înregistrate în luna august, după ce un copil din Ceadâr Lunga, întors infectat dintr-o vizită din Ucraina, s-a aflat în perioada de incubație la tabăra de odihnă din satul Morenii Noi, Ungheni, cu aproape o sută de persoane, majoritatea din sudul țării.

După distribuirea geografică a cazurilor de rujeolă, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în raionul Ceadâr-Lunga – 147. Cea mai afectată grupă de vârstă a fost de la 5 ani la 9 ani – 38%. Au fost afectați și opt copii cu vârsta de până la un an.

În 89,3% din cazuri persoanele nu au fost vaccinate. Majoritatea nu au făcut-o din cauza convingerilor religioase și personale.

Rujeola este o boală extrem de contagioasă care afectează copiii și tinerii, deseori cu consecințe și complicații severe la persoane nevaccinate. Un copil bolnav poate să infecteze până la 18 copii. Maladia prezintă o stare febrilă cu erupții, însoțită de tuse, rinită și/sau conjunctivită. Urmările acestei maladii sunt foarte grave, care pot duce la sechele pe viață sau chiar deces.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău