Agenția „Moldsilva” cere respectarea ordinii în păduri

  • 30 Iulie 2021 14:17
Agenția „Moldsilva” cere respectarea ordinii în păduri

Agenția „Moldsilva” s-a adresat tuturor cetățenilor care aleg sa-și petreacă timpul liber în spații verzi și a cerut să fie respectate ordinea, regulile sanitare și măsurile de protecție antiincendiară, transmite MOLDPRES.

„Fondul Forestier Național reprezintă o serie de avantaje pentru odihnă prin intermediul rezervațiilor naturale, locurilor pitorești și inedite sau prin ecoturism – explorând potecile și poienițele pădurii. În acest context, facem apel la responsabilitate și atenție deosebită, atunci când vizitați fondul forestier. În această perioadă, în multe locații sunt amplasate stupine cu albine, iar apropierea excesivă de acestea poate comporta un risc sporit pentru viața și sănătatea oamenilor”, indică „Molsilva”, scrie sursa citată

Potrivit instituției, nu mai puțin dăunătoare pot fi și înțepăturile diverselor insecte care habitează în mediul natural. „De aceea, înainte de a planifica asemenea evenimente, este absolut necesar să vă documentați referitor la flora și fauna locului unde mergeți. La fel de important este să cunoașteți măsurile ce le puteți întreprinde în cazurile mușcăturilor și înțepăturilor de insecte”, scrie sursa citată.

Totodată, Agenția „Moldsilva” solicită responsabilitate și acuratețe la părăsirea fondului forestier după odihnă. „Este de datoria noastră să contribuim cu toții la păstrarea mediului ambiant. Un efort mic de a nu lăsa gunoi și diverse resturi în pădure ne va ajuta enorm să avem curățenia necesară, fără a implica silvicultorii în acest proces. Marele avantaj este că data viitoare veți reveni acolo, unde în lipsa Dumneavoastră natura a avut posibilitate pentru dezvoltare firească, fără a se sufoca de povara gunoaielor și a deșeurilor”, conform autorității silvice.

„O atenție sporită trebuie să acordăm, în aceste zile toride și securității antiincendiare. Apelăm la responsabilitatea și vigilența tuturor cetățenilor țării, pentru a conștientiza adevăratul pericol al acestor incendii și a solicita intervenția promptă a pompierilor în asemenea situații. Nu trebuie să uităm că incendierea vegetației uscate provoacă evaporarea apei de la suprafața solului, distrugerea microfaunei și propriu-zis a a solului. Pericolul acestor incendii reprezintă o amenințare directă pentru păduri, iar animalele sălbatice pot fi amenințate de primejdii ce afectează biodiversitatea și dezvoltarea fondului forestier național și cinegetic”, reiterează agenția „Moldsilva”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
13,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău