Agenția Internațională a Energiei: Veniturile Rusiei din petrol și gaze au scăzut cu 40% în luna ianuarie

  • 28 Februarie 2023 19:59
Agenția Internațională a Energiei: Veniturile Rusiei din petrol și gaze au scăzut cu 40% în luna ianuarie

Veniturile realizate de Rusia din exporturile de petrol și gaze au scăzut cu aproape 40% în luna ianuarie, pe măsură ce plafoanele de prețuri și sancțiunile occidentale au redus veniturile generate de Moscova de pe urma celor mai profitabile exporturi ale sale, a anunțat marți Agenția Internațională a Energiei (IEA), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Potrivit datelor IEA consultate de Reuters, în prima lună a acestui an Rusia a strâns 18,5 miliarde de dolari de pe urma exporturilor de petrol și gaze, cu 38% mai puțin decât cele 30 miliarde de dolari strânse de Rusia în luna ianuarie 2022, cu o lună înainte de debutul invaziei Ucrainei, scrie G4Media.

Directorul IEA, Fatih Birol, susține că măsurile occidentale care vizează exporturile de energie ale Rusiei și-au atins obiectivele de stabilizare a piețelor petroliere și de reducere a veniturilor Rusiei din exporturile de petrol și gaze.

„Estimările noastre arată că declinul veniturilor din petrol și gaze va fi mai amplu în lunile care vor veni. Și chiar mai abrupt pe termen mediu, ca urmare a lipsei accesului la tehnologie și investiții”, a declarat Fatih Birol pentru Reuters.

Restricțiile internaționale impuse Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei, inclusiv un plafon de preț de 60 de dolari pentru un baril de țiței, impus de Grupul statelor puternic industrializate, au creat o situație în care țițeiul rusesc Urals se vinde la un discount semnificativ de preț față de țițeiul Brent.

În plus, începând din luna decembrie 2022, statele membre ale Uniunii Europene au interzis importurile de petrol rusesc pe cale maritimă și au impus sancțiuni asupra exporturilor spre Rusia de tehnologii necesare pentru rafinarea petrolului. SUA și Marea Britanie au impus și ele restricții asupra importurilor de petrol din Rusia.

Moscova se bazează pe veniturile din exporturile de petrol și gaze, care anul trecut s-au situat la 11.600 miliarde de ruble (154,68 miliarde de dolari), pentru a finanța cheltuielile bugetare. Diminuarea veniturilor din exporturile de petrol și gaze a forțat Moscova să înceapă să cheltuie o parte din rezervele sale valutare pentru a acoperi un deficit bugetar care a crescut din cauza costurilor asociate cu invadarea Ucrainei.

În paralel, Europa se grăbește să își reducă dependența de gazele naturale rusești, după ce Moscova a redus semnificativ livrările de gaze prin conducte spre UE. Aceasta a dus cotațiile la gaze pe piața din UE la valori record și a obligat statele europene să găsească furnizori alternativi și să demareze măsuri vizând economisirea energiei.

Fatih Birol a apreciat că țările UE au făcut progrese anul trecut în îmbunătățirea securității energetice, inclusiv o expansiune rapidă a energiilor regenerabile și a pompelor de căldură, pentru a reduce nevoia de combustibili fosili. Cu toate acestea, directorul IEA subliniază că există în continuare riscuri, și țările trebuie să își mențină eforturile destinate economisirii energiei și garantării aprovizionării. Capacitatea Europei de a-și asigura suficiente gaze naturale ar putea fi pusă sub semnul întrebării de creșterea cererii venite din China sau dacă Rusia va opri complet livrările de gaze spre Europa.

„Avem toate motivele să lucrăm la aceiași intensitate ca și anul trecut”, a spus Birol.

Agenția Internațională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenția a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău