AGENDA CULTURALĂ | Maestrul Eugen Doga va susține un concert la Chișinău
-
13 Mai 2019 17:35
Un concert-meditație cu genericul ”Drumul amintirilor...” va fi prezentat de către compozitorul Eugen Doga joi, 16 mai, începând cu ora 18.00, la Palatul Național ”Nicolae Sulac” din capitală, informează MOLDPRES.
Maestrul va fi acompaniat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, dirijor - Mihai Agafița. Pe scenă vor evolua interpreții Fuego, Ana Maria Donose (România), Iurie Sadovnic, Mariana Bulicanu, Ana Cernicova, Cătălina Cărăuș, Valeriu Cojocaru, Veaceslav Timofti, Dumitru Mâțu, Vitalie Advahov, Andrei Otean, „DoReDoS” și „Briosonores”, Orchestra prezidențială a Republicii Moldova, dirijor – Leonid Vozniuc, Capela Corală Academică ”Doina”, dirijată de Ilona Stepan, Corala ”Vocile primăverii”, dirijată de Mădălina Ganea, Corul Liceului-internat Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov”, dirijor – Svetlana Colescnicenco și Studioul de balet „Soarele”, conducător artistic – Elena Stanislav. Prezentatori: Lili Lozan și Alex Luca. Scenariul și regia – Lidia Panfil.
Marți, 14 mai, la 18.00, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” va avea loc Festivalul-concurs televizat al tinerilor interpreți de muzică populară ”Prezintă orchestra ”Folclor”, ediția a V-a. În recital: Silvia Zagoreanu, Maestru în Artă și Sorin Zberea (clarinet).
Miercuri, 15 mai, Sala cu Orgă va găzdui un recital de orgă de Damian Skowronski cu participarea trompetistului Bogumil Soroka (Polonia). Concertul este organizat de Ambasadele Poloniei și Franței, Dwutche Botskhaft Chișinău și este dedicat aniversării a X-a a parteneriatului între aceste țări.
În aceeași zi, la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” își așteaptă publicul la spectacolul ”Parfumierul” în regia Danielei Burlaca, după romanul lui Patrick Süskind „Parfumul”.
Joi, 16 mai, la 18.00, la Sala cu Orgă va avea loc un concert aniversar al violonistei Lola Croitoru cu genericul ”O seară de Vivaldi”. Participă Orhestra Națională de Cameră, dirijată de Vladimir Andrieș și Corul Național de Cameră condus de Ilona Stepan. În program: patru concerte pentru vioară și orchestră, ”Anotimpurile” și alte capodopere vivaldiene.
În aceeași zi, la 18.30, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va prezenta spectacolul ”Nunta de aur” de Vladimir Beșleagă, Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov” – spectacolul ”Chuzhaya Krov”, după o povestire de B. Lavreniov, versiune scenică – Anatolii Aizenștein și Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Parfumierul” montat de Daniela Burlaca după romanul lui Patrick Süskind „Parfumul”.