Afganistan: Forțele internaționale plănuiesc să rămână dincolo de termenul din mai din acordul SUA-talibani (surse NATO)

  • 31 Ianuarie 2021 13:34
Afganistan: Forțele internaționale plănuiesc să rămână dincolo de termenul din mai din acordul SUA-talibani (surse NATO)

Forțele internaționale intenționează să rămână în Afganistan dincolo de termenul din mai prevăzut în acordul încheiat de Statele Unite cu talibanii în februarie 2020, afirmă patru responsabili din NATO, citați duminică de Reuters, o decizie care ar putea duce la escaladarea tensiunilor cu insurgenții, care cer o retragere totală.

 

'Nu va fi o retragere completă a aliaților la sfârșitul lui aprilie. Condițiile nu au fost întrunite', a spus unul din oficiali pentru Reuters.

Potrivit acestuia, 'odată cu noua administrație americană, vor fi schimbări în politică (...) și am putea asista la o strategie mult mai calculată de retragere'.

Conform unui acord bilateral semnat la 29 februarie, la Doha, între Washington și talibani, toate trupele străine urmează să părăsească Afganistanul până în mai 2021, în schimbul unor angajamente de securitate asumate de talibani. Trump a redus între timp prezența americană la cel mai scăzut nivel de după 2001.

Planurile cu privire la ce se va întâmpla după aprilie vor fi, probabil, un subiect principal pe agenda reuniunii din 17-18 februarie a miniștrilor apărării din NATO.

'Niciun aliat din NATO nu vrea să rămână în Afganistan mai mult decât este necesar, dar noi am spus clar că prezența noastră va depinde de condiții', a afirmat purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu.

'Aliații continuă să evalueze situația de ansamblu și să se consulte în privința căii de urmat', a adăugat ea.

Conform purtătoarei de cuvânt, în Afganistan sunt prezenți în jur de 10.000 de militari, inclusiv americani.

Se așteaptă ca prezența să rămână aproximativ aceeași până în mai, dar planul pentru ce va fi după această dată nu este clar, a declarat sursa din NATO.

Administrația Joe Biden a lansat o examinare a acordului de pace al predecesorului său Donald Trump.

Conform unui purtător de cuvânt al Pentagonului, talibanii nu și-au respectat angajamentele, dar Washingtonul rămâne angajat față de acest proces și nu a decis încă nivelurile viitoare ale trupelor.

Talibanii sunt tot mai preocupați în ultimele săptămâni că Washingtonul ar putea modifica elemente din acord și să mențină trupe în Afganistan și după luna mai, au declarat două surse talibane pentru Reuters. O delegație a talibanilor s-a aflat în această săptămână în Iran și Rusia, și reprezentanții lor au contactat China.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-3,93
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău