Administratorul unei școli auto, reținut pentru trafic de influență

  • 10 August 2017 13:26
Administratorul unei școli auto, reținut pentru trafic de influență

Administratorul filialei Cahul a Școlii auto din Comrat a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de trafic de influență. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului National Anticorupție, citat de IPN, dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare până la 6 ani sau amendă până la 4000 de unități convenționale.

Denunțătorul a invocat că suspectul ar fi pretins și primit 650 de euro pentru a influența membrii Comisiei de examinare ca sa-i elibereze permisul de conducere de categoria „B". Potrivit datelor anchetei, în săvârșirea infracțiunii managerul ar fi acționat coordonat cu alte persoane, necunoscute organului de urmărire penală la acest moment.

Bărbatul a fost reținut la o stație PECO din Congaz, Comrat. Banii transmiși sub controlul CNA au fost găsiți în automobilul său de serviciu. Totodată, asupra acestuia au fost depistate și alte mijloace bănești, în suma de 1300 de euro. Pe acest caz a fost pornit dosar penal.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău