Aderarea Ucrainei la NATO va avea consecințe „foarte, foarte negative”, amenință Kremlinul

  • 10 Iulie 2023 18:45
Aderarea Ucrainei la NATO va avea consecințe „foarte, foarte negative”, amenință Kremlinul

Aderarea Ucrainei la NATO va avea consecințe „foarte negative” asupra securității europene, amenință luni președinția rusă. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu o zi înainte de începerea summitului NATO în timpul căruia va fi dezbătută candidatura Kievului, informează AFP.

„Aderarea Ucrainei la NATO va avea consecințe foarte, foarte negative asupra întregii arhitecturi de securitate europeană”, subliniază un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citează News.ro

„Ea va constitui totodată o amenințare absolută la adresa țării noastre, ceea ce va cere o reacție clară și fermă din partea noastră”, a continuat Peskov.

Șefii de stat și de guverne ai statelor membre NATO se reunesc marți și miercuri în Lituania, la un summit care urmează să fie dominat de reacția Alianței Nord-Atlantice față de intervenția militară a Rusiei în Ucraina și de cererea de aderare a Ucrainei la blocul militar din Occident.

De menționat că Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat luni că statele membre ale acestei alianțe vor examina la summitul lor care începe marți la Vilnius reducerea la un singur pas a procesului de aderare a Ucrainei la NATO, respectiv renunțarea la Planul de Acțiune pentru aderarea la NATO (Membership Action Plan - MAP), în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba susține că decizia de eliminare a acestui plan este deja luată. 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski - care urmează să fie prezent la summit - a anunțat că nu se așteaptă ca Ucraina să adere la NATO înaintea de sfîrșitul războiului.

Însă el și-a exprimat speranța ca summitul NATO să dea un „semnal clar” Ucrainei.

Vladimir Putin a criticat în multe rânduri o extinderea a NATO către est și acuză membrii Alianței Nord-Atlantice de faptul că participă la Războiul din Ucraina prin faptul că dau armament Kievului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:5,66 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
19
Wed
13
Thu
9
Arhivă Radio Chișinău