Actualul sistem de taxe locale nu mai răspunde așteptărilor, studiu

  • 18 Iulie 2022 16:04
Actualul sistem de taxe locale nu mai răspunde așteptărilor, studiu

Actualul sistem de taxe locale este depășit moral, nu mai răspunde așteptărilor autorităților publice locale și contrastează vizibil cu obligațiile luate de către Republica Moldova în raport cu Consiliul Europei. Este concluzia unui studiu care analizează veniturile colectate din taxele locale. Studiul, scris de expertul IDIS, Veaceslav Ioniță, precizează că actualul sistem nu mai poate servi funcției de consolidare a autonomiei financiare, transmite IPN.

Autorul documentului arată că veniturile colectate din taxele locale au crescut doar cu 11,8% – de la 476 în 2014 la 532 de milioane de lei în 2020, în timp ce veniturile bugetului public național au crescut cu 50% în aceeași perioadă de timp. Taxele locale nu sunt indexate anual, menționează expertul. Iar principalii plătitori ai taxelor locale sunt agenții economici. Pe când populația locală, beneficiarul de bază al serviciilor prestate de către autoritățile locale, aproape nu contribuie cu nimic la formarea bugetului.

Veaceslav Ioniță precizează că doar în municipiul Chișinău taxele locale au crescut cu 1,4% anual în ultimii opt ani, dar această creștere nu acoperă nici măcar rata oficială a inflației.

Toate taxele locale acoperă numai 2,8% din volumul total al cheltuielilor bugetelor locale, iar cota lor scade an de an, menținând o dependență dramatică a administrației publice locale față de Ministerul Finanțelor. Taxele locale sunt extrem de prost aplicate, constată autorul studiului: o singură taxă asigură mai mult de 50% din totalul veniturilor colectate, iar restul sunt doar formale. Municipiul Chișinău colectează peste 50% din volumul tuturor taxelor locale (350 din 670 de milioane de lei), arătând lipsa de fiabilitate a sistemului actual de taxe locale.

Studiul „Modernizarea sistemului de taxe locale, instrument de bază în creșterea autonomiei financiare locale” deschide seria de acțiuni lansate de către IDIS „Viitorul” și partenerii săi în cadrul Coaliției pentru Descentralizare. Operând în calitate de platformă națională consacrată pentru comunicare și consultarea opțiunilor acestei reforme, Coaliția își propune să creeze consens asupra priorităților reformei, mobilizând toți actorii locali și naționali, oferindu-și expertiza, viziunile și experiența sa în acest proces complex.

Coaliția pentru Descentralizare a fost lansată la sfârșitul lunii iunie de către Congresul Autorităților Locale din Moldova, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale IDIS Viitorul și Promo-LEX.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău