Actuali deputați, cu pensii între 3 și 11 mii de lei pe lună, pe lângă salariu

  • 15 August 2017 14:27
Actuali deputați, cu pensii între 3 și 11 mii de lei pe lună, pe lângă salariu

Actualii parlamentari care au atins vârsta pensionării primesc lunar de la 3 până la 11 mii de lei pe lângă salariu, conform datelor indicate în propriile declarații de venit, relatează Ziarul Național, citat de INFOTAG.

De cea mai mare pensie beneficiază liderul Partidului Comuniștilor, fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin – 11 664 de lei pe lună. Deputatul comunist Maria Postoico ridică de o pensie în mărime de 9911 de lei, iar liderul Partidului Socialiștilor, Zinaida Grecianîi - 9848 de lei. Urmează președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, care beneficiază de o pensie în mărime de 8569 de lei. Deputatul liberal-democrat Iurie Țap primește lunar 8367 de lei, iar socialistul Vladimir Țurcan, fost ministru de Interne – 8199 de lei.

Deputata Partidului Democrat Valentina Stratan ridică lunar o pensie în mărime de 7700 de lei, comunistul Vasile Panciuc - 7346 de lei, iar președintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu - 5661 de lei. Fostul comunist Boris Golovin are cea mai mică pensie dintre deputați - 3030 de lei.

Portalul Moldnova.eu scrie că de pensii lunare beneficiază și funcționarii din Guvern. Pe lângă salariile plătite din bugetul de stat, Executivul alocă anual peste două milioane de lei pentru plata pensiilor. După reforma Guvernului, în cadrul celor nouă ministere lucrează 39 de pensionari. Aceștia sunt șefi de direcții, specialiști principali sau consultanți. Cei mai mulți angajați pensionați muncesc la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale - 11 persoane, urmat de Ministerul Finanțelor – 9 pensionari și Ministerul Economiei – 6 pensionari.

Pensionari sunt și trei miniștri – Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan (5467 de lei pe lună), viceministrul Apărării Gheorghe Galbura (4300 de lei pe lună) și președintele Academiei de Științe, Gheorghe Duca.

Conform legislației, după atingerea vârstei de pensionare, funcționarii publici pot fi numiți în funcții la decizia ministrului. Contractul individual de muncă se semnează pentru perioade determinate, dar care cumulativ nu poate depăși 5 ani în aceeași funcție publică, în funcție echivalentă sau în funcție de nivel inferior, angajatul primind pensia și salariul conform legislației.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,4
Câțiva nori
Umiditate:73 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău