Actorul și umoristul Gheorghe Pârlea a fost condus pe ultimul drum

  • 06 Februarie 2017 18:12
0%
00:00:00
00:00:00

Actorul și umoristul Gheorghe Pârlea a fost condus luni, 6 februarie, pe ultimul drum. Artistul s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani în noaptea de trei spre patru februarie și a fost înmormântat astăzi la Cimitirul Central Ortodox din Chișinău.

Actori, oameni de artă și rude s-au adunat în holul Teatrului „Luceafărul” la căpătâiul lui Gheorghe Pârlea. Cu lacrimi în ochi, oamenii cu care a împărțit decenii la rând aceeași scenă și aplauzele spectatorilor au venit să-și ia rămas bun de la colegul, prietenul și profesorul lor.

Artista poporului, actrița Paulina Zavtoni își amintește că alături de Gheorghe Pârlea au jucat pe toate scenele din țară. Nimic nu l-a oprit pe Gheorghe Pârlea de la pasiunea lui pentru teatru. A ieșit pe scenă chiar și atunci când a fost imobilizat într-un scaun cu rotile.

„Nu este sat unde Teatrul „Luceafărul”, unde Gheorghe Pârlea să nu fi jucat pe scenă. Dumnezeu i-a dat un dar foarte mare, i-a dat un talent mare, enorm, divers. Pentru Gheorghe Pârlea era o mândrie să fie actor, și-și făcea lucrul lui cu atâta pasiune. Iar atunci când boala grea l-a făcut să nu mai aibă posibilitatea să joace în spectacol el continua să iasă în scenă în cărucior. El avea nevoie de căldura asta, de energia asta, asta era bucuria vieții lui”, a mărturisit Paulina Zavtoni.

Pentru actorul Iurie Negoiță, Gheorghe Pârlea a fost un profesor ca l-a îndrumat în lumea teatrului.

„Gheorghe, tu ai fost primul meu învățător, primul meu mentor. Noi eram niște copii de la țară și când ai venit la facultate, erai un pic mai versat în profesie și noi te ascultam. Mulți vorbesc de comicul din tine, eu o să zic de marele actor de dramă. Eu îți țin minte rolurile. Eram fericit când apăream cu tine în scenă. Se vede că Dumnezeu are un proiect acolo sus.”

Pe tinerii actori ai teatrului Luceafărul, pe care l-a condus la începutul anilor 90, Gheorghe Pârlea i-a îndrumat ca un părinte, mărturisește actorul Veaceslav Mereuță.

„Am avut plăcerea și onoarea să jucăm alături de dumnealui în spectacolul „Ciuleandra” unde o făcea pe gardianul și, bineînțeles, renumitul spectacolul „Testament”.  După spectacol totdeauna ne aduna, ne povățuia.”

La ieșirea din Teatrul „Luceafărul”, actorul a fost aplaudat pentru ultima data.  

Cunoscutul actor și umorist Gheorghe Pârlea s-a stins din viață la vârsta de 72 de ani, fiind răpus de o maladie de care suferea de mai mulți ani.

Gheorghe Pârlea a interpretat roluri de comedie și dramatice, printre care Andrei din spectacolul „Trei surori” de Anton Cehov, Pricoche Sâmbure din spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi, gardianul din „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu.

În 1989 devine primul director al Teatrului „Luceafărul” din Chișinău, funcție pe care o exercită timp de cinci ani și jumătate. În această calitate, el a organizat primul turneu în România. Gheorghe Pârlea mai este cunoscut publicului larg și pentru  cuplul umoristic, pe care l-a format cu actorul Gheorghe Urschi.  

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău