Activitatea postului vamal Otaci va fi sistată temporar miercuri, 27 decembrie
-
26 Decembrie 2023 15:25

Serviciul Vamal informează că miercuri, 27 decembrie, în intervalul orelor 12:00 - 14:00, în postul vamal Otaci vor fi desfășurate lucrări de trasare și înlocuire a rețelei IT.
În perioada desfășurării lucrărilor activitatea postului vamal va fi sistată.
În contextul celor menționate, recomandăm călătorilor și transportatorilor, din timp să opteze pentru un alt punct de trecere. Activitățile sunt realizate în contextul implementării proiectului VICOS, care presupune modernizarea și digitalizarea structurii IT în posturile vamale.