Activitatea economică în zona euro a revenit pe creștere în iulie (Markit)
-
24 Iulie 2020 15:10
Activitatea economică în zona euro a revenit pe creștere în iulie, după atenuarea restricțiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), arată rezultatele unui studiu realizat de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, a crescut în iulie la 54,8 de puncte, de la 48,5 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel de la mijlocul lui 2018 și depășește așteptările analiștilor, de 51,1 puncte.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
"Companiile din zona euro au avut un start încurajator în trimestrul trei, producția înregistrând în iulie cel mai rapid ritm de creștere din ultimii peste doi ani, după atenuarea restricțiilor și redeschiderea economiilor", a subliniat Chris Williamson, economist șef la Markit.
Noul indice al afacerilor a urcat în iulie la 52,7 de puncte, de la 47 de puncte luna precedentă, cel mai ridicat nivel începând din octombrie 2018, sugerând că redresarea se va extinde și în august, deși există temeri că vor continua concedierile.
Indicele care măsoară activitatea în sectorul serviciilor din zona euro a crescut în iulie la 55,1 de puncte, de la 48,3 puncte luna precedentă. Este cel mai ridicat nivel începând de la mijlocul lui 2018, și depășește așteptările analiștilor, de 51 de puncte. Indicatorul PMI pentru industrie a urcat la 51,1 puncte în iulie, de la 47,4 puncte luna precedentă, pe fondul creșterii comenzilor noi de export.
Sursa:Agerpres