Actele permisive în construcții vor fi obținute mai ușor
-
29 Aprilie 2023 16:55
Actele permisive în construcții vor fi obținute mai simplu. Din 31 de proceduri existente pentru obținerea respectivelor acte, se preconizează să rămână 17 proceduri. Prevederea apare în proiectul Codului Urbanismului și Construcțiilor, prezentat de secretarul de stat în domeniul construcțiilor și urbanismului, Veaceslav Șipitca, în cadrul unei sesiuni de consultări publice, transmite IPN.
Autorizarea executării construcțiilor în localități se va face numai în baza documentației de urbanism elaborată, expertizată, avizată și aprobată conform legii, fiind prevăzute excepții pentru localitățile rurale cu o populație ce nu depășește 3000 locuitori.
Secretarul de stat, Veaceslav Șipitca a specificat că proiectul Codului mai prevede și lista lucrărilor de construcție care se pot executa fără certificat de urbanism pentru proiectare și fără autorizație de construire. Printre astfel de lucrări sunt casele de locuit cu un nivel, pentru una sau două familii și anexele gospodărești ale acestora construite pe teren privat și situate în localitățile rurale, cu excepția celora din zonele protejate. De asemenea, e vorba de centralele electrice care utilizează surse regenerabile de energie în cazul clădirilor rezidențiale, construcțiile provizorii cu suprafețe mai mici de 150 m2 din localitățile rurale, cu excepția celora din zonele protejate și instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișul blocurilor locative, destinate alimentării cu energie electrică a locurilor de uz comun.
Potrivit autorilor proiectului, în proiectul Codului s-au introdus prevederi clare ce țin de statutul, obligațiile și responsabilitățile specialiștilor în domeniul activității de proiectare a construcțiilor și în domeniul executării lucrărilor de construcție, precum și privind drepturile și obligațiile investitorilor.