Acordurile de liberalizare a transportului cu Ucraina vor fi semnate până la finele anului
-
28 Noiembrie 2017 13:07
Până la sfârșitul anului curent, vor fi semnate acordurile cu privire la liberalizarea transportului auto și aerian dintre Republica Moldova și Ucraina. Premierul Pavel Filip și omologul său ucrainean, Volodimir Groisman, au convenit asupra semnării documentelor în cadrul întrevederii pe care au avut-o marți, 28 noiembrie, în marja lucrărilor „Tbilisi Belt and Road Forum 2017”.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de IPN, premierii s-au înțeles asupra creșterii, în anul viitor, a cotelor pentru transportatorii internaționali de mărfuri de la 43 până la 60 de mii de autorizații. Totodată, au convenit și asupra majorării termenului de aflare a conducătorilor auto internaționali din Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei. Aceștia vor avea posibilitatea să se afle pe teritoriul țării vecine mai mult de 90 de zile.
Pavel Filip a mulțumit părții ucrainene pentru lansarea controlului comun al frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean și a comunicat că Republica Moldova a îndeplinit toate procedurile interne pentru aplicarea acordului semnat la începutul lunii octombrie la Chișinău.
Pavel Filip și Volodimir Groisman au convenit să dinamizeze lucrările de coordonare a textului acordului privind funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.