Acord privind migrația: Statele UE să creeze voluntar pe teritoriul lor „centre controlate” pentru salvații de pe mare

  • 29 Iunie 2018 12:15
Acord privind migrația: Statele UE să creeze voluntar pe teritoriul lor „centre controlate” pentru salvații de pe mare

Liderii statelor din Uniunea Europeană au reușit să ajungă vineri dimineață, după negocieri intense, la un acord privind migrația care prevede ca statele blocului comunitar să instituie în mod voluntar pe teritoriul lor 'centre controlate' pentru migranții salvați pe mare, explorând în același timp posibilitatea deschiderii de centre pentru migranți în afara Europei, relatează AFP.

Acordul de compromis a fost obținut în zorii zilei de vineri după mai mult de 12 ore de negocieri, în contextul în care liderii din UE s-au reunit la Bruxelles sub presiunea de a găsi o soluție la problema migrației, care a fost văzută tot mai mult ca un pericol chiar pentru existența blocului comunitar.

Înțelegerea este un succes pentru Italia, condusă de noul premier Giuseppe Conte, care a cerut o mai mare împărțire a responsabilităților între țările din UE și a amenințat chiar că se va opune concluziilor summitului dacă cei 28 de lideri din blocul comunitar nu ar fi ajuns la o înțelegere privind migrația.

Guvernul populist al lui Conte a alimentat dezbaterea sensibilă din Europa privind migrația după ce a blocat accesul în porturile sale pentru două nave de salvare cu migranți în ultimele două săptămâni, cerând în același timp o schimbare radicală a politicii UE privind migrația.

Conform acordului, statele din UE vor crea - numai pe bază voluntară - 'centre controlate' pe teritoriul lor pentru a gestiona situația migranților salvați pe mare.

Persoanele care se califică pentru a obține protecție internațională vor fi distribuite între statele membre care se vor oferi voluntar să ia în primire migranți.

Acest lucru va mai reduce din presiunea asupra Italiei, care procesează în prezent majoritatea covârșitoare a cazurile de migranți salvați în Mediterana.

Uniunea Europeană "va explora de asemenea cât mai rapid conceptul unor platforme regionale de debarcare", care ar fi centre pentru migranți în afara Europei, cel mai probabil în nordul Africii.

Pentru acest lucru, UE va fi nevoită să obțină aprobarea țărilor implicate.

Cancelarul german Angela Merkel a salutat acordul, spunând că, în ciuda numeroaselor eforturi care mai trebuie depuse pentru ca blocul comunitar să ajungă la un sistem de azil unic, este "optimistă după ziua de astăzi că putem continua cu adevărat această muncă".

Ea se confruntă cu o presiune tot mai mare în țară, unde ministrul de interne Horst Seehofer i-a oferit ca termen limită sfârșitul lunii iunie pentru a reduce numărul de solicitanți de azil care intră în Germania, în caz contrar guvernul riscând să se prăbușească.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a afirmat la rândul său că acordul îi va permite Uniunii Europene să își protejeze mai bine granițele deoarece, pentru prima dată, face posibilă crearea de centre pentru migranți în afara blocului comunitar.

"Cerem de mult timp aceste zone de protecție, zone sigure, centre de debarcare, indiferent cum vrea să le spună fiecare, în afara Europei - iar acum această idee a prevalat", a declarat Kurz.

Președintele francez Emmanuel Macron a salutat acordul, spunând că este 'o soluție europeană' și 'fructul unei munci comune'. El a mai afirmat că înțelegerea este mai bună decât soluțiile naționale individuale, care nu ar fi fost obținute oricum. "Este o veste bună pentru Franța", a adăugat el.

Țările din UE au convenit de asemenea să ofere un ajutor suplimentar de 500 de milioane de euro pentru a sprijini țările africane și de asemenea să deblocheze o a doua tranșă de trei miliarde de euro pentru Turcia în baza acordului din 2016 care a ajutat la limitarea afluxului de refugiați și migranți spre Europa. 

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,18
Câțiva nori
Umiditate:98 %
Vint:1,03 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
18
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău