Acord prealabil privind un sistem voluntar de repartizare automată a migranților între statele UE
-
23 Septembrie 2019 20:00
Germania, Franța, Italia și Malta au ajuns la un acord prealabil privind înființarea unui sistem de repartizare automată între state UE voluntare a migranților care debarcă pe țărmurile italiene sau malteze, au anunțat luni delegațiile țărilor participante la un minisummit în capitala malteză La Valletta, transmit AFP și dpa.
Textul în acest sens, calificat drept o "bază de acord" și al cărui conținut nu a fost dezvăluit deocamdată în detaliu, va fi supus aprobării tuturor statelor din Uniunea Europeană în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg din 8 octombrie, a menționat ministrul de interne maltez Michael Farrugia.
Ministrul de interne finlandez Maria Ohisalo, a cărei țară deține președinția semestrială prin rotație a Consiliului UE, a precizat că acordul prealabil convenit este unul "limitat în timp" și se referă la migranții salvați pe mare.
La rândul său, ministrul de interne francez Christophe Castaner a explicat că "nu este decât o primă etapă ce reunește cele patru țări ale noastre, dintre care două - Italia și Malta - sunt vizate direct" de debarcările de migranți pe țărmurile lor.
Castener a subliniat însă că se dorește "mobilizarea tuturor țărilor europene pentru ca fiecare să-și asume responsabilitățile".
Documentul convenit luni se referă "temporar la o zonă redusă care este Mediterana centrală, dar dorim o reformă ambițioasă care să cuprindă de asemenea Spania, Grecia și Cipru", țări care se află pe rutele de migrație din Mediterana de vest și de est, a adăugat responsabilul francez. ''Nu este vorba despre redeschiderea unei rute de migrație masivă prin Mediterana, nici să lăsăm singure Malta și Italia'', a mai spus el.
La rândul său, ministrul german de interne, Horst Seehofer, care anterior a spus că țara sa ar fi dispusă să preia un sfert din migranții salvați pe Mediterana, a precizat că încă nu a fost stabilită cota ce va reveni celorlalte state membre ale UE. El a subliniat că aceasta depinde de numărul statelor UE dispuse să participe la acest mecanism voluntar de redistribuire a migranților.
Ideea de bază a acestui sistem este ca migranții să fie redistribuiți automat și rapid între statele UE dispuse să-i primească. Chiar dacă se știe deja că statele vor participa la noul mecanism doar pe bază de voluntariat și că acesta se va referi doar la migranți sosiți pe mare, rămân alte câteva probleme de rezolvat.
Printre altele, va trebui să se stabilească dacă în selecția persoanelor eligibile vor fi incluși și migranții 'economici', care în mod normal nu au drept de azil, dar care reprezintă majoritatea celor sosiți în Europa.
Sursa:Agerpres