Acord istoric: Când va fi vândută ultima mașină cu motor pe benzină sau motorină, în Europa
-
05 Noiembrie 2022 15:11
Parlamentul European și statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra unei legislații europene care prevede să nu se mai vândă vehicule noi cu motor termic la orizontul lui 2035, au anunțat negociatorii, relatează obervatornews.ro, citând AFP.
„Tocmai am încheiat negocierile privind standardele CO2 ale mașinilor. S-a ajuns la o decizie istorică a UE în lupta împotriva modificărilor climatice, care confirmă definitiv obiectivul 100% vehicule cu zero emisii în 2035 care prevede etape intermediare în 2025 și 2030”, a anunțat eurodeputatul francez Pascal Canfin, președintele Comisiei mediului din PE, într-un mesaj postat pe Twitter.
„Avem un acord”, a anunțat, la rândul său, într-un mesaj postat pe Twitter, un purtător de cuvânt al președinției cehe a Consiliului European, potrivit news.ro.
Schaefer a spus că în următorul deceniu marca VW va reduce numărul de modele oferite, pentru a se concentra pe modelele de bază, cu scopul de a crește marja de profit pentru toate mărcile de volum - Volkswagen, SEAT, Skoda și vehicule comerciale - la 8% până în 2025.
„Fă mai puțin, dar mai bine”, a spus Schaefer, vorbind la un eveniment la Berlin.
Aducerea vehiculelor de la diferite mărci în aceeași fabrică economisește costuri, a spus Schaefer, adăugând: „Avem o mulțime de deșeuri în sistem, pe care le putem elimina”.
De asemenea, marca VW își va schimba concentrarea de pe un singur model per fabrică la „gândirea pe platformă”, a spus Schaefer, folosind același design de bază pentru diferite modele, pentru a permite economii de scară.
Producătorul auto vizează un vehicul electric entry-level la un preț 25.000 de euro sau mai puțin.