Accidente în care au fost implicate elicoptere SMURD - cronologie (2003-2016)
-
02 Iunie 2016 15:28
Un elicopter SMURD Iași s-a prăbușit, joi, 2 iunie, în timp ce se îndrepta spre Cahul, Republica Moldova, pentru a prelua un pacient.
Tragedia s-a produs în raionul Cantemir, satul Haragîs, într-o zonă împădurită. Potrivit primelor informații la bordul aparatului se aflau patru persoane. Cel puțin una a murit, celelalte trei fiind în prezent căutate.
Un elicopter SMURD s-a prăbușit la 15 decembrie 2014, în lacul Siutghiol din stațiunea Mamaia, județul Constanța. Toți cei patru membri ai echipajului au murit, doi piloți din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și două cadre medicale aparținând SMURD Constanța.
La 23 decembrie 2006, un elicopter EC 135 al SMURD Târgu Mureș, care avea la bord un pilot, un navigator și un echipaj medical, în drum spre o intervenție către Vatra Dornei, s-a prăbușit în județul Bistrița-Năsăud. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor patru persoane aflate la bordul elicopterului. Raportul comisiei de anchetă a accidentului a relevat faptul că aparatul de zbor a intrat într-o masă de aer cețos, care a redus vizibilitatea la zero în toate direcțiile, echipajul fiind obligat să ia altitudine, în încercarea de a depăși cea mai înaltă cotă din zonă. Elicopterul a aterizat forțat în zona Pasul Tihuța, județul Bistrița-Năsăud.
Patru persoane — doi piloți, un medic și un asistent medical din cadrul SMURD Iași — au murit la 9 ianuarie 2006, după ce elicopterul tip Eurocopter EC 135, aparținând Unității Speciale de Aviație a MAI, la bordul căruia se aflau, s-a prăbușit la 1,5 km de Aeroportul Moldova din Iași, în timpul efectuării unui zbor de verificare. Elicopterul a pierdut legătura cu turnul de control imediat după decolare. Cei doi piloți au fost avansați post-mortem. Potrivit directorului Aeroportului Internațional Iași, Mitică Rebegea, în dimineața în care s-a prăbușit elicopterul EC 135 existau condiții bune de zbor, vizibilitatea era de 5.000 de metri, temperatura de — 3 grade Celsius și vânt slab. Totuși, la 14 martie 2006, concluziile anchetei au stabilit că accidentul de la Iași a fost provocat de vremea nefavorabilă, respectiv de lipsa de vizibilitate cauzată de ceață. Acesta a fost primul accident produs pe teritoriul României cu un elicopter EC B5 al companiei Eurocopter Germania.
În data de 5 martie 2003, un elicopter IAR 316B Alouette, aparținând Transgaz, dar fiind închiriat de SMURD Târgu Mureș, a decolat de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și s-a prăbușit în apropiere de satul Moriști, comuna Cojocna. Patru persoane, dintre care două cadre medicale SMURD și doi piloți au murit. Elicopterul trebuia să transporte la Budapesta un copil nou-născut care necesita o operație pe cord. Victimele acestui tragic acccident au fost decorate post-mortem de președintele României pentru înaltul profesionalism, umanismul și spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acțiuni de salvare a vieților omenești.
Sursa: Agerpres.ro