Accident cu implicarea unui taxi în capitală. Un pasager a fost transportat la spital
-
16 August 2021 11:56
Un bărbat a ajuns în această dimineață, 16 august, la spital, după ce taxiul în care se afla s-a ciocnit cu o camionetă. Accidentul s-a produs pe strada Sarmizegetusa din capitală. Preliminar, s-a constatat că taximetristul a adormit la volan.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat că apelul la numărul de urgență 112 a parvenit în jurul orei 05.00. Mașina de taxi era condusă de un șofer în vârstă de 47 de ani. Cealaltă unitate de transport era condusă de un șofer de 65 de ani. Testările de la fața locului au arătat că niciunul dintre șoferi nu a consumat alcool.
În urma impactului a avut de suferit pasagerul din taxi. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.