Accident cu implicarea unei ambulanțe la Șoldănești. O persoană a decedat, iar alte trei au avut nevoie de îngrijiri medicale
-
19 Iunie 19:07
O persoană a decedat, iar altele trei au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma a două accidente rutiere produse astăzi în raionul Șoldănești, transmite MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Mariana Bețivu, a declarat că astăzi dimineață, în jurul orelor 08:10, polițiștii din Șoldănești au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în apropierea satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești.
Preliminar, polițiștii au stabilit că șoferul unui Mercedes Sprinter de 35 de ani, nu s-a isprăvit cu conducerea și s-a tamponat cu un Ford, condus de un bărbat de 64 de ani, locuitor al satului Recești, raionul Șoldănești, care avea ca pasageră o femeie de 65 de ani.
În urma accidentului rutier, ambii conducători auto și pasagera au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați de către echipajul Serviciului de Asistență Medicală Urgentă (SAMU) spre spitalul raional Șoldănești.
Ulterior, echipajul SAMU, deplasându-se pe o stradă a orașului Șoldănești spre spital, a fost tamponat de un BMW la volanul căruia se afla un tânăr de 24 de ani, care preliminar nu a acordat prioritate ambulanței.
Ca urmare a accidentului rutier, felcerul din ambulanță a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar pacientul, conducătorul Fordului, a decedat.
Toți conducătorii mijloacelor de transport au fost supuși testării alcoolscopice, acestea fiind negative.
Pe cazuri sunt pornite procese penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.